Vezi VIDEO
Lectiile de limbi straine oferite de asociatia Team For Youth din Baia Mare continua cu o noua serie. Incepand de saptamana viitoare, baimarenii dornici sa invete o alta limba a vor avea ocazia sa participe la cursurile oferite de doua voluntare venite din Turcia, respectiv din Polonia. Cele doua tinere le vor oferi participantilor notiuni elementare de cunoastere a limbii lor materne, dar si informatii inedite despre cultura si traditiile din tarile lor.
Dupa cursuri de limba italiana, estona sau franceza, voluntarii asociatiei Team For Youth vin cu o noua propunere pentru tinerii baimareni: cursuri de limba turca, respectiv de limba poloneza. Lectiile oferite de cele doua voluntare vor include activitati nonformale precum jocuri, filmulete sau diferite exercitii.
„Avem doua voluntare din Polonia si din Turcia care au venit aici intr-un proiect european si vor, printre alte activitati, sa predea limbile lor tinerilor din Baia Mare. Ele vor preda elemente de limba, dar si de cultura turca, respectiv poloneza”, a precizat vicepresedintele asociatiei Team For Youth, Tabita Boier.
Participantii vor invata cateva cuvinte de baza in turca si poloneza si, totodata, vor afla mai multe despre cultura si traditiile din cele doua tari prezentate.
„Vreau sa ii invat limba poloneza pe cei care vor veni la cursuri. Este putin dificila, dar este foarte frumoasa si cred ca vom reusi sa o invatam impreuna. Voi pregati si cate o seara poloneza pe luna, pentru a le arata celorlalti voluntari si participantilor mancarea traditionala poloneza, dar si haine, dansuri sau jocuri specifice tarii mele”, a aratat una dintre voluntarele venite din Polonia, Magda.
„Eu ii voi invata cateva notiuni in limba turca si voi vorbi totodata despre cultura si traditiile din Turcia”, a spus o voluntara venita din Turcia, Ayse.
Cele doua voluntare au marturisit ca isi doresc sa le arate tinerilor participanti frumusetea tarilor din care provin, pentru a-i convinge pe acestia sa le viziteze. Cursurile se adreseaza baimarenilor cu varste cuprinse intre 14 si 35 de ani, participarea fiind gratuita. Zilele si orele de desfasurare a cursurilor vor fi anuntate in perioada urmatoare, pe site-ul asociatiei Team For Youth, www.t4uth.ro.
Doritorii pot sa se inscrie la adresa de e-mail office@t4uth.ro, in limita locurilor disponibile. Cele doua voluntare vor ramane in Baia Mare pentru opt luni.
Sursa: Gabriela Kuhajda