Cursurile au fost suspendate azi în școli din Boiu Mare, Vima Mică, Aspra și Preluca Nouă.
Cursurile vor fi suspendate toată săptămâna la Cavnic, unde stratul de zăpadă depășește un metru. Situația cauzată de căderile abundente de zăpadă a fost analizată dimineață de autorități, într-o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
”În ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a solicitat aprobarea suspendării cursurilor în localitățile Boiu Mare, Vima Mică respectiv la Preluca Nouă. A fost aprobată solicitarea, iar ulterior a venit o solicitare de suspendare a cursurilor pentru perioada 16-18 ianuarie la Colegiul Economic ”Pintea Viteazul” Cavnic”, a declarat purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș, Dan Bucă.