Curtea Constituțională a respins joi Ordonanța de Urgență a Guvernului Orban care reglementa cadrul de organizare a alegerilor anticipate. Ordonanța scurta termenele legale, astfel încât anticipatele să poată fi organizate până la finalul lunii iunie. Pe termenele care rămân acum în vigoare după declararea OUG ca fiind neconstituțională, alegerile anticipate nu pot fi organizate mai repede de finalul lunii iulie.
Decizia CCR are un impact major în ecuația anticipatelor, cu doar câteva ore înainte de votul pentru Guvernul Cîțu, care ar fi trebuit să fie o propunere de sacrificiu, astfel încât să fie respinsă propunerea, și să se meargă mai departe cu scenariul anticipatelor.
Conform prevederilor ordonanței, era redus termenul pentru stabilirea datei anticipatelor de la 90 de zile din momentul dizolvării Parlamentului, la 50 de zile, astfel încât anticipatele să poată fi organizate cel târziu în luna iunie.
Pe 25 aprilie se împlinesc 60 de zile de la prima propunere de premier, termen în care, conform Constituției, pentru declanșarea anticipatelor trebuie respinse 2 propuneri consecutive. Din acel moment, executivul trebuie să stabilească prin hotărâre de guvern data alegerilor anticipate. Pe termenele actuale, anticipatele pot fi organizate cel mai devreme pe 24 iulie.
Avocatul Poporului a sesizat pe 21 februarie Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile O.U.G. nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate.