Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) NU a impus Statului Român desființarea SIIJ

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) NU a impus Statului Român desființarea SIIJ

Marea Camera a CJUE a publicat pe data de 18 mai 2021 hotărârea pronunțată într-o serie de cauze conexate ce au privit, în esență, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 de instituire a MCV, precum și a recomandărilor din rapoartele Comisiei întocmite pe baza acestei decizii (rapoartele MCV), supremația dreptului european în raport de dreptul intern, precum și dacă normele europene invocate în aceste cauze se opun legislației internă privind următoarele aspecte:
– numirea interimară la conducerea Inspecției Judiciare;
– înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție;
– răspunderea patrimonială a magistraților pentru erorile judiciare.

Voi analiza într-o serie de postări fiecare dintre aceste aspect, dată fiind importanța acestei hotărâri pentru sistemul judiciar român și independența acestuia.

Având în vedere că subiectul cel mai disputat în spațiul public este cel legat de înființarea SIIJ, voi începe cu acesta.

A. Ce a spus CJUE despre SIIJ?

Pentru a înțelege în mod corect hotărârea Curții este important de precizat că, prin sesizările făcute, instanțele de trimitere au cerut CJUE să decidă dacă articolul 2 şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum şi daca Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede înființarea în cadrul Ministerului Public a unei secţii specializate care are competența exclusivă de a ancheta infracțiunile săvârșite de judecători şi de procurori.

CJUE putea decide că normele europene invocate se opun reglementării naționale ce prevedea înființarea SIIJ, situație în care, într-adevăr, Statul Român avea obligația fie să desființeze SIIJ, fie să o reorganizeze astfel încât aceasta să corespundă normelor interpretate de Curte.

Contrar așteptărilor unora, precum și celor anunțate cu mult aplomb de aceștia după decizia CJUE, Curtea NU a decis desființarea SIIJ!

CJUE, prin hotărârea dată, a lăsat instanțele naționale să decidă dacă garanțiile enumerate prin hotărâre sunt respectate de normele ce reglementează înființarea și funcționarea SIIJ, impunând instanțelor să verifice următoarele aspecte:

1. dacă înființarea unei astfel de secţii este justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei;

2. dacă aceasta este însoţită de garanţii specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc că această secţie ar putea fi folosită ca instrument de control politic al activităţii judecătorilor și procurorilor susceptibil să aducă atingere independenței acestora şi, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competență poate fi exercitată în privinţa acestora din urmă cu respectarea deplină a cerinţelor care decurg din articolele 47 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale a UE.

B. Cum se vor verifica în concret aceste aspecte?

Primă chestiune ce trebuie subliniată este aceea că dezlegările făcute de Curte sunt la nivel de principiu, având în vedere necesitatea garantării independenței justiției și a dreptului la un proces echitabil, în toate componentele sale, valabile pentru orice structură de parchet care anchetează magistrați.

În concret, aceasta înseamnă că același test cerut de CJUE în cazul SIIJ, prin care să se asigure, printre altele, independența de orice ingerință sau influență politică sau de altă natură, trebuie făcut pentru oricare din parchete/secțiile parchetelor ce au/ar avea competența anchetării judecătorilor, fie că e vorba de DNA, DIICOT sau o altă structură de parchet.

A doua chestiune ce se impune a fi lămurită este de ce CJUE nu a decis ea însăși dacă cerințele menționate de ea sunt sau nu respectate de legislația privind înființarea și funcționarea SIIJ.

Întrebarea este cât se poate de legitimă, pentru că toate argumentele pro și contra au fost trimise Curții, fiecare parte pronunțându-se pe larg cu privire la aceste chestiuni.

Or, teoretic, Curtea ar fi trebuit să aibă suficiente elemente pentru a da câștig fie unei părți, fie celeilalte.

Cu toate acestea, CJUE a refuzat să își asume concluzia că normele europene se opun înființării SIIJ și a transmis instanțelor naționale că trebuie să efectueze ele însele o analiză aprofundată și serioasă pe baza criteriilor amintite.

De ce a ales CJUE această cale?

Răspunsul la această întrebare îl găsim în conținutul analizei făcute de Curte pe această temă, argumentația Curții fiind însoțită de expresii precum “din dosarul aflat la dispoziția Curții reiese că”, “din elementele aflate la dispoziția Curții”, “sub rezerva verificării de către instanțele de trimitere, din indicațiile furnizate de acestea” etc.

Ca atare, deși i s-a cerut, CJUE a refuzat să tranșeze ea însăși chestiunea, tocmai pentru că nu a avut certitudinea că i s-a prezentat de către toate părțile un tablou complet și corect al situației de fapt și drept pe această temă, având în vedere și poziția divizată a sistemului de justiție pe această temă.

Instanțele de trimitere sunt obligate, însă, să verifice îndeplinirea de către SIIJ a condițiilor menționate de Curte.

În primul rând, instanțele de trimitere trebuie să verifice daca înființarea unei astfel de secţii este justificată de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiției.

Este important de subliniat că trimiterea la lipsa precizării acestora în expunerea de motive nu este suficientă. CJUE nu și-a însușit teza potrivit căreia, dacă aceste motive nu apar în expunerea de motive a legii, înseamnă că acestea nu există, teză ce a fost intens susținută pentru a bloca orice discuție cu privire la modul abuziv în care DNA a anchetat judecătorii și procurorii.

Instanța de trimitere trebuie să tină seama de “ansamblul elementelor pertinente” care au condus la înființarea SIIJ, adică exact de elementele pe care le-am arătat în mod repetat în ultimii ani, inclusiv metodele de anchetă folosite de DNA ce au încălcat independența judecătorilor și a procurorilor, creând presiune asupra sistemului judiciar.

Această analiză nu va mai putea fi evitată, ea trebuind a fi făcută în urma dezbaterii tuturor elementelor pertinente cu părțile din cauzele aflate pe rol.

Amintesc că deja exista un raport al Inspecției Judiciare care, pe sute de pagini, a detaliat modul abuziv în care DNA a anchetat și urmărit judecători și procurori, raport ce a fost aprobat de CSM. Prin urmare, abuzurile DNA împotriva magistraților sunt o certitudine despre care nu se va mai putea evita să se discute.

În al doilea rând, în ceea ce privește garanțiile specifice cerute SIIJ, și acestea vor trebui analizate obiectiv, și, mai mult, comparate cu cele anterioare. Aici intră modalitate de numire a procurorilor în funcții de conducere și execuție la SIIJ comparabil cu alte unități specializate de parchet, excluderea sau implicarea factorului politic în acest proces, vechimea și experiența procurorilor din SIIJ și alte parchete, responsabilitatea acestora, transparența activității, respectarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare etc.

În concluzie, nu doar că CJUE nu a cerut desființarea SIIJ, așa cum manipulativ afirmă unii, ci a enunțat o serie de condiții și garanții pe care o unitate de parchet ce investighează magistrați trebuie sa le aibă, inclusiv contra oricăror influențe politice, iar instanțele naționale trebuie să se pronunțe exact pe acest aspect.

Într-o postare ulterioară voi analiza distinct dezlegarea dată CJUE pe chestiunea principiului supremației dreptului european, o problemă veche, delicată și spinoasă, dar care este prezentată, tot manipulativ, ca fiind una “istorică”.