Biserica apără viaţa, îndeosebi viaţa celui care nu are glas. În Biserică – aminteşte papa în Evangelii gaudium – există un semn care nu trebuie să lipsească niciodată: „opţiunea pentru cei din urmă, pentru cei pe care societatea îi rebutează şi îi aruncă” (EG 195). Este atenţia preferinţială faţă de cei mai slabi.
„Între aceşti slabi, de care Biserica vrea să aibă grijă cu predilecţie – subliniază Papa Francisc -, există şi copiii care trebuie să se nască, ei care sunt cei mai lipsiţi de apărare şi nevinovaţi decât toţi, cărora astăzi se vrea să li se nege demnitatea umană cu scopul de a putea face cu ei ceea ce se vrea, luându-le viaţa şi promovând legislaţii în aşa fel încât nimeni să nu poată împiedica asta. Frecvent, pentru a ridiculiza cu veselie apărarea vieţilor celor care trebuie să se nască făcută de Biserică, se face în aşa fel încât să se prezinte poziţia ei drept ceva ideologic, obscurantist şi conservator. Şi totuşi această apărare a vieţii care trebuie să se nască este intim legată de apărarea oricărui drept uman. Presupune convingerea că o fiinţă umană este întotdeauna sacră şi inviolabilă, în orice situaţie şi în orice fază a dezvoltării sale. Este un scop în sine şi niciodată nu este un preţ pentru a rezolva alte dificultăţi. Dacă dispare această convingere, nu rămân fundamente solide şi permanente pentru apărarea drepturilor umane, care ar fi mereu supuse avantajelor contingente ale celor puternici aflaţi la rând” (EG 213).
Papa Francisc are cuvinte clare: „Nu trebuie să se aştepte ca Biserica să schimbe poziţia sa cu privire la această problemă. Vreau să fiu foarte cinstit în această privinţă. Aceasta nu este o temă supusă la presupuse reforme sau la «modernizări». Nu este progresist a pretinde să se rezolve problemele eliminând o viaţă umană. Însă este adevărat şi că am făcut puţin pentru a însoţi în mod corespunzător femeile care se află în situaţii foarte dure, unde avortul li se prezintă lor ca o soluţie rapidă la neliniştile lor profunde, îndeosebi atunci când viaţa care creşte în ele a apărut ca o consecinţă a unei violenţe sau într-un context de sărăcie extremă. Cine poate să nu înţeleagă aceste situaţii aşa de dureroase?” (EG 214). Papa are cuvinte foarte puternice: avortul „este o crimă. Înseamnă a elimina pe unul pentru a salva un altul. Este ceea ce face mafia” (Conferinţă de presă în timpul zborului de întoarcere din Mexic, 17 februarie 2016). „Este ca şi cum s-ar închiria un călău pentru a rezolva o problemă” (Audienţa generală, 10 octombrie 2018).
Papa a repetat asta de mai multe ori că problema avortului „nu este o problemă religioasă: noi nu suntem împotriva avortului datorită religiei. Nu. Este o problemă umană” (Conferinţă de presă în timpul zborului de întoarcere din Dublin, 26 august 2018). Şi explică: „Avortul este o crimă. Avortul… fără jumătăţi de cuvinte: cine face un avort, ucide. Luaţi orice carte de embriologie, din acelea pe care le studiază studenţii în facultăţile de medicină. A treia săptămână de la concepere, la a treia săptămână, de atâtea ori înainte ca mama să-şi dea seama de asta, toate organele sunt deja acolo, toate, şi ADN-ul. Nu este o persoană? Este o viaţă umană, clar. Şi această viaţă umană trebuie respectată. […] Ştiinţific este o viaţă umană. Cărţile ne învaţă. Eu întreb: este corect a o elimina, pentru a rezolva o problemă? Pentru aceasta Biserica este aşa de dură cu privire la această temă, pentru că, dacă acceptă asta, este ca şi cum ar accepta crima zilnică” (Conferinţă de presă în timpul zborului de întoarcere din Bratislava, 15 septembrie 2021).
„Când eram copil, la şcoală, ne învăţau istoria spartanilor. Pe mine mereu m-a uimit ceea ce ne spunea învăţătoarea, că atunci când se naşte un băiat sau o fetiţă cu malformaţii, îl duceau pe vârful muntelui şi îl aruncau jos, pentru ca să nu existe aceşti mici. Noi copiii spuneam: „Dar câtă cruzime!”. Fraţi şi surori, noi facem acelaşi lucru, cu mai multă cruzime, cu mai multă ştiinţă. Ceea ce nu este de folos, ceea ce nu produce trebuie rebutat. Aceasta este cultura rebutului, cei mici nu sunt voiţi astăzi” (Omilia la San Giovanni Rotondo, 17 martie 2018).
Papa Francisc aminteşte că a fi de partea vieţii nu înseamnă a ne ocupa numai de începutul său sau de sfârşitul său, ci înseamnă a o apăra mereu: „Gradul de progres al unei civilizaţii se măsoară tocmai după capacitatea de a păzi viaţa, mai ales în fazele sale mai fragile, mai mult decât după răspândirea de instrumente tehnologice. Atunci când vorbim despre om, să nu uităm niciodată toate atentatele la adresa sacralităţii vieţii umane. Este atentat la adresat vieţii plaga avortului. Este atentat la adresa vieţii a lăsa să moară fraţii noştri în bărcile din canalul Sicilia. Este atentat la adresa vieţii moartea la locul de muncă pentru că nu se respectă condiţiile minime de siguranţă. Este atentat la adresa vieţii moartea datorită denutriţie. Este atentat la adresa vieţii terorismul, războiul, violenţa; dar şi eutanazia. A iubi viaţa înseamnă mereu a avea grijă de celălalt, a voi binele său, a cultiva şi a respecta demnitatea sa transcendentă” (Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Asociaţia „Ştiinţă şi viaţă”, 30 mai 2015).
Papa subliniază drama pe care o trăiesc femeile şi celor care îl acuză că nu are milostivire le răspunde astfel: „Mesajul milostivirii este pentru toţi, şi pentru persoana umană care este în gestaţie. Este pentru toţi. După ce s-a făcut acest faliment există totuşi milostivire. Însă o milostivire dificilă, pentru că problema nu este de a da iertarea, ci de a însoţi o femeie care a conştientizat că a avortat. Sunt drame teribile. Odată am auzit un medic care vorbea despre o teorie conform căreia – nu-mi amintesc bine… – o celulă a fătului abia zămislit merge la măduva spinării a mamei şi acolo primeşte o amintire şi fizică. Aceasta este o teorie, dar pentru a spune: o femeie atunci când se gândeşte la ceea ce a făcut… Eu îţi spun adevărul: trebuie să fii în confesional şi tu trebuie să dai mângâiere acolo, să nu pedepseşti nimic. Pentru aceasta eu am deschis facultatea de a ierta [de păcatul] avortul prin milostivire, pentru că de atâtea ori – dar întotdeauna – trebuie să se întâlnească cu copilul. Eu sfătuiesc, de atâtea ori, când ele plâng şi au această angoasă: «Copilul tău este în cer, vorbeşte cu el, cântă-i nani-nani pe care nu l-ai cântat, pe care nu l-ai putut cânta». Şi acolo se află o cale de reconciliere a mamei cu copilul. Cu Dumnezeu există deja: este iertarea lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă mereu. Însă milostivirea este ca ea [femeia] să elaboreze asta. Drama avortului. Pentru a o înţelege bine, trebuie să fii într-un confesional. Este teribil” (Conferinţă de presă în timpul zborului de întoarcere din Panama, 28 ianuarie 2019).
– Servicii de creare site web
