„Se estimează o creştere a preţurilor, însă nu disproporţionată… Nu cred că este oportun acum să încep să dau cifre pentru că mă uit şi eu la diverse analize economice, n-am o lampă a lui Aladdin în care să privesc şi să vă spun cum vor creşte preţurile.
Eram obişnuită cu un anumit cost al facturii la energie electrică, a venit mai mare, inclusiv pe perioada verii. Însă, pe fond, dacă trecem la responsabilităţile pe care le avem ca guvernanţi, majorările de preţuri n-ar fi trebuit să surprindă aşa de tare opinia publică informată. Am asistat în decursul timpului la o liberalizare a preţurilor, în acelaşi timp la creşteri de preţuri la nivel internaţional, cum avem preţul la gaz care este la un nivel record în momentul de faţă la nivel internaţional.
Tocmai de aceea un proiect de lege despre care s-a tot vorbit în decursul timpului, şi anume de protecţie a consumatorului vulnerabil la consumul de energie a fost primul proiect pe care mi l-am asumat ca ministru al Muncii”, a declarat Raluca Turcan, Ministrul Muncii.
Bun, să vedem ce urmează. Legea Consumatorului vulnerabil a fost depusă la Parlament, opoziția a făcut numeroase amendamente pentru ca românii cu venituri mici să fie sprijiniți concret și substanțial acum, de la 1 octombrie, și nu la Paștile Cailor, așa cum intenționează de fapt premierul penal și gașca lui.
Chiar în prima zi din actuala sesiune, legea poate fi dezbătută, votată și trimisă spre promulgare locatarului din Dealul Cotrocenilor. Să o vedem pe țurcana cum devine brusc o adevărată Ana Ipătescu și se luptă pe baricade ca legea să fie votată cu amendamentele făcute și populația vulnerabilă să fie ajutată real în lupta cu majorările de prețuri.
Noi nu credem că respectiva lege va fi pusă în aplicare, chiar dacă va trece de Parlament. Penalul Cîțu o va trimite la coș cu o ordonanță, așa cum a făcut cu pensiile sau alocațiile. După care românii se vor obișnui cu greutățile și lipsurile, apoi, cei care vor scăpa cu zile, vor uita, c-așa-i românul, răbdător, înțelegător și împăcat cu soarta…