În timp ce premierul Florin Cîțu îi solicita demisia, indirect, vorbind despre „onoare”, vicepremierul Dan Barna prezenta atmosfera din guvern drept idilică și prietenească.
Vicepremierul Dan Barna a transmis un mesaj de susținere pentru Vlad Voiculescu. La scurtă vreme după ce Florin Cîțu a insistat pe demisia de onoare a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, Dan Barna a încercat să minimalizeze situația. El a insistat, într-o emisiune la Aleph News, că, în Guvern, între premier și ministrul Sănătății nu există disensiuni.
Mai mult, Barna a încercat să prezinte o imagine idilică în care, el Florin Cîțu și Vlad Voiculescu împart aceeași canapea, în fața televizorului, și râd. O fac prietenește, spune Barna, atunci când presa prezintă știri despre situația tensionată din coaliție.
„Asta cu cearta e atât de marketing… Deseori suntem cu Florin și Vlad și ne uităm la televizor și nu putem să nu râdem. Ideea că este o ceartă în guvern o resping și este falsă!”, a spus Dan Barna, în emisiunea Off/On the record, de la Aleph News.
Declarațiile lui Dan Barna, care încearcă să acrediteze ideea că în coaliție și în Guvern este o atmosferă idilică, de prietenie, vine după ce, în decurs de câteva ore, premierul Florin Cîțu a dat de înțeles că ministrul Sănătății. Vlad Voiculescu trebuie să demisioneze.
„Este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România. Nu cred că este normal după ce se ia o decizie, să intervină prim-ministrul să vorbească și cu primarul Bucureștiului, și cu manageri, și cu manageri de la DSP, să se implementeze o decizie luată de toată lumea în cunoștință de cauză”, a spus Florin Cîțu într-o conferință de presă la ora 16.00.
După aproximativ două ore, Florin Cîțu a revenit și a reluat același mesaj, într-o postare pe Facebook.
„Este un lucru pe care l-am cerut de la toţi miniştrii: transparenţă, coerenţă, profesionalism. Aşa cum fiecare contribuabil are legătură cu Ministerul Finanţelor sau aşa cum fiecare elev are legătură cu Ministerul Educaţiei, şi fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii. Referitor la situația de la Spitalul Foișor: este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România”, a scris Florin Cîțu în postarea de pe Facebook.
Chiar dacă Florin Cîțu nu a rostit numele lui Vlad Voiculescu, mesajul a fost mai mult decât evident adresat acestuia.
Vlad Voiculescu a încercat să scape de răspundere
În plin scandal privind transferul pacienților de la Spitalul Foișor, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a încercat să dea explicații în legătură cu ce s-a întâmplat. Într-o declarație de presă pe care a susținut-o în același timp cu premierul Florin Cîțu, el a încercat să se dezvinovățească și să arunce responsabilitatea în altă direcție. Acesta în timp ce premierul sublinia că fiecare pacient din România este responsabilitatea Ministerului Sănătății.
„Spitalul Foișor nu este sub autoritatea Ministerului Sănătății, ci a Primăriei Capitalei. Mai pe scurt și mai pe românește, MS nu poate decide peste un manager de spital aflat în subordinea unei primării, chiar dacă vorbim despre o situație de criză. Lucrurile pot fi blocate, fie din interes mediatic, politic, fie dintr-o neînțelegere a situației de criză în care sistemul sanitar se află”, a spus ministrul Sănătății.
„Nu vreau să fac procese de conștiință, aș spune doar că este regretabil că acest lucru s-a întâmplat, și este cât se poate de evident, că de la un punct încolo s-a încercat folosirea unei situații de urgență pentru a câștiga capital politic”, a mai adăugat Voiculescu.