Senatorul USR, Dan Ivan, a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Acesta povestește, într-o postare pe rețelele de socializare, că s-a întors de la București miercuri după-amiază, pentru a putea ajunge la timp pentru vaccin, la care era programat joi, 4 martie, dar ulterior, a aflat că unii dintre colegii săi „au fost confirmați pozitiv cu Covid.” Pentru a se asigura că totul este în regulă, Dan Ivan a hotărât să facă un test rapid, iar rezultatul a fost negativ.
Reprezentantul USR spune că după efectuarea vaccinului i-au apărut simptome, precum: oboseală, tensiune, amețeli și puls accelerat, iar pentru a înlătura orice dubiu, s-a adresat cadrelor medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase, unde a mai efectuat un test rapid, rezultatul fiind tot negativ. Pentru a fi în totalitate sigur de diagnostic, senatorul a efectuat și un test PCR, al cărui rezultat se pare că a ieșit POZITIV.
Dan Ivan a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a explicat detaliat firul evenimentelor, punctând la final că starea sa este una bună, iar „dacă nu apar complicații, va continua să participe online, atât la activitățile de la Senat, cât și la cele din cadrul partidului.”
„Săptămâna trecută am primit un SMS prin care eram informat că sunt programat pentru vaccinare în cursul zilei de joi, 04.03.2021, orele 10:00, la Sala Sport a Scolii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihaly de Apsa” Sighetu Marmatiei.
Am venit din București miercuri după-amiază pentru a putea ajunge joi dimineața la Sighet.
Miercuri seara am aflat că unii colegi de la grupul parlamentar USR PLUS au fost confirmați pozitiv cu Covid. Având o stare de oboseală accentuată și un puls/tensiune mai ridicate, am decis să fac un test rapid. Rezultatul testului a fost negativ.
Joi dimineața m-am deplasat la Sighetu Marmației și am făcut vaccinul (Astra Zeneca). Spre seară am avut din nou unele simptome (amețeli, oboseală, tensiune și puls crescute). Le-am pus pe seama efectelor adverse ce apar odată cu vaccinarea. De asemenea, am aflat că trei contacți din weekend au fost confirmați pozitiv.
Am decis să mă testez din nou pentru a înlătura orice dubii. M-am deplasat la Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare.
Testul rapid efectuat acolo a ieșit negativ, dar personalul medical a decis să-mi facă și un test PCR pentru a fi 100% siguri de diagnostic.
Astăzi am stat acasă în așteptarea rezultatului. Mă simt mult mai bine decât aseară. În fapt, toți indicatorii (puls, tensiune, temperatură, saturația de oxigen) sunt în limite normale, dar din păcate rezultatul la testul PCR este „pozitiv”.
Să ne vedem sănătoși cât mai curând posibil.” transmite Dan Ivan.