In scrisoarea, datata 11 ianuarie si trimisa din arestul IPJ Cluj, Dan Parcalab arata ca a fost inchis doar pe baza declaratiilor si marturiilor a noua persoane, despre care s-a scris in Gazeta de Maramures.
Jurnalistul se declara nevinovat si arata ca a fost arestat pentru 29 de zile in baza unor ”simple delatiuni de cea mai joasa speta”. ”Am deranjat persoane care isi inchipuie ca functiile sau afacerile lor mafiote sunt intangibile”, mai scrie el.
Redam integral scrisoarea lui Dan Parcalab, care a fost postata pe blogul sau duminica, 14 ianuarie.
”Intr-un decembrie prea devreme uitat, tineri ai acestei tari au murit pentru ca s-au ridicat din genunchi cu speranta ca noi vom invata sa stam drepti, in picioare.
Azi, onoarea mea de roman maramuresean si ziarist imi cere sa stau drept, chiar daca peste mine s-a napustit urgia nedreptatii. Pentru ca pe mine ma cheama Dan Parcalab si nu Frunza^nVant, va anunt ca incepand de luni, 15 ianuarie 2007, ora 6, voi intra in greva foamei pentru a protesta impotriva unui sistem absurd, ticalosit si pervers.
Sunt nebun?
Nu. Pur si simplu m-am saturat sa mi se bage pumnul in gura, sa fiu obligat sa accept ca albul e negru.
De ce Absurd?
Pentru ca pe fondul unui razboi total intre conducerea DIICOT Cluj si "grupul ziaristilor de la Cluj" (arestarile din octombrie), numele meu si al saptamanalului pe care il conduc – Gazeta de Maramures – au fost terfelite printr-un sir de actiuni uluitoare, gandite, regizate si executate chirurgical. Asupra cui? Asupra copilului meu, GAZETA, nu un ziar de 4 pagini, ci o revista de rafinament si atitudine, auditata BRAT la zi.
De ce Ticalosit?
Pentru ca adunand in ziar nedreptatile Maramuresului am deranjat persoane care isi inchipuie ca functiile sau afacerile lor mafiote sunt intangibile. Intre filele dosarului pe baza caruia am fost judecat si apoi arestat pentru 29 de zile se regasesc declaratiile sau marturiile a 9 persoane.
Sunt conducatorul Gazetei si am scris despre ei, da; am avut dreptate in fiecare caz. Sunt ziarist si as face-o din nou. Daca pentru asta merit celula de sub pamant, din arestul IPJ Cluj, fie.
De ce Pervers?
Pentru ca justitia ma poate condamna la 29 de zile de arest pe baza unor simple delatiuni de cea mai joasa speta, fara nicio alta dovada in plus la dosar. Atrag atentia presei romanesti, la modul cel mai serios, ca dupa acest experiment un ziarist va putea fi arestat si trimis intr-o celula de 6 metri patrati pe baza unor simple turnatorii.
Deranjat, platit sau invatat-ghidat orice subiect al unei investigatii jurnalistice va putea spune (dupa ani de zile, ca-n cazul meu) ca a fost presat. M-ar onora sa aud ca profesionistii adevarati din presa, care nu se tem de DIICOT sau dezinformari sa aiba curiozitatea de a ancheta, in Maramures, fiecare caramida a cazului meu.
Atrag atentia presei straine si a ambasadelor occidentale de la Bucuresti asupra acestui spectacol grotesc- asasinarea morala a unei redactii de ziar- pentru o singura vina: curajul de a spune adevarul.
Eu sau oamenii mei nu am avut de la aparitia Gazetei niciun proces; acum o hoarda de nevolnici turnatori calca peste numele meu, fara nicio proba, pentru pretinse fapte de acum cativa ani!
Aud ca in Baia Mare, Maramures, se strang semnaturi pentru mine, sunt sute, poate mii. Le multumesc tuturor. Poate intre silicoane si cupluri celebre, presa centrala va afla de ele.
Nu am ce negocia. Sunt nevinovat.
E drept, trupul meu apartine DIICOT si Justitiei dar sufletul este al bunului Dumnezeu. Daca cineva isi inchipuie ca pot fi intimidat se inseala amarnic.
Sunt primul ziarist roman (impreuna cu Cornel Sabou) care a castigat un proces cu Statul roman la CEDO si primul ziarist roman arestat dupa 1 ianuarie 2007, aderarea la UE. Stranii repere. Sper sa fiu primul ziarist roman care moare in arest poate asa va voi convinge ca sunt nevinovat. Pofta buna, ziaristi romani!"
Arestul IPJ Cluj
Joi, 11.01.2007, dupa ora stingerii
Dan Parcalab
Sursa: Ioana Osan