În primele declarații de presă făcute în fața Ministerului Finanțelor chiar în ziua instalării sale oficiale, Dan Vîlceanu a spus că nu există creștere economică fără un puseu inflaționist (deși au fost ani cu creștere economică fără inflație: 2015, când inflația a fost negativă iar economia a crescut cu 3,9% sau 2016, când creșterea a fost de peste 4% iar inflația a fost tot negativă), și că inflația nu e 5%, această cifră fiind doar o ”estimare” a BNR. Asta, în condițiile în care Statistica a transmis oficial datele cu privire la inflație cu peste o săptămână în urmă (și da, este 5%).
Dan Vîlceanu, mesaj pentru „toți sfinții și îngerii din politica românească”: Dacă păcatul meu politic e că am fost într-o organizație de tineret a PSD, atunci fie, îl duc așa cum e
Cine este Dan Vîlceanu, impus de Cîțu pentru Ministerul de Finanțe / Firma mamei sale, profit de aproape 2 milioane de lei în anul pandemiei
Ce a mai spus Dan Vîlceanu:
Inflația nu este la nivel record și nici nu e 5%, 5% e o estimare a Băncii Naționale. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Națională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflație anul acesta, și aici dați-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaților și toate măsurile luate au fost în direcția reducerii inflației, nicidecum a creșterii, dar să știți că nu există o creștere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă și un puseu inflaționist
Aş vrea să clarificăm lucrurile astea chiar de astăzi pentru că este foarte important să ştie lumea care este adevărul, ce este ştire falsă şi ce este adevărat. Da, există o companie la care faceţi referire, care este o companie a părinţilor mei, înfiinţată în 1997 când eu aveam 18 ani, deci această chestiune că aş folosi părinţii paravan pentru afaceri nu se justifică. La 18 ani trebuie să fii mai mult decât precoce să îţi foloseşti părinţii paravan pentru afaceri.
În politică acuzaţiile se fac şi fără fundament de multe ori. Nu există niciun fel de problemă din punctul ăsta de vedere, iar în ceea ce priveşte contractele declarate, toate, dar absolut toate şi niciodată altfel, nici măcar la companiile la care am fost eu acţionar, acele contracte nu au fost câştigate decât prin licitaţie publică. Niciodată un alt mijloc de atribuire a unui contract public”, a declarat joi, ministrul Finanţelor.
Întrebat de unde a avut bani să cumpere titluri de stat în valoare de peste 700.000 de lei. ministrul a spus:
“Am avut două companii pe care le-am lichidat în momentul în care am intrat în Parlament, tocmai pentru a evita astfel de întrebări. Şi cred că am făcut bine. Dacă vă uitaţi în declaraţia de avere, scrie că am avut aceşti bani tocmai din lichidarea unei companii”, a explicat Dan Vîlceanu.
Toate contractele au fost câștigate prin licitatie publică. E una din companiile care au afaceri cu CE Oltenia. Mai toate companiile din zona au contracte si mai mari.
Este una din companiile care au printre cele mai mici afaceri cu CE Oltenia. Toate companiile din zonă au afaceri mai mari.
Am avut 2 firme pe care le-am lichidat în momentul în care am intrat în Parlament.
Am vazut că toți sfinții și îngerii critică traseul meu politic. Dacă ăsta este păcatul meu politic, atunci fie: îl duc așa cum e!
Urmărim o consolidare fiscal bugetară și pe partea de venituri și pe cea de cheltuieli. La venituri sperăm să le creștem prin digitalizare, iar la cheltuieli ne vom orienta către cheltuieli care să aducă venituri ulterior, adică investiții.
Inflația nu e 5%. E o estimare a BNR. Trebuie discutat cu titularul problemei, care este Banca Națională. Nu am majorat venituri ale angajaților. Toate măsurile au fost luate în sensul scăderii inflației. Nu există creștere economică fără un puseu inflaționist.
Programul Anghel Saligny nu este PNDL. Nu avem în acest program becuri sau alte asemenea lucruri care existau în PNDL. Nu avem școli, nu avem tot felul de alte investiții care erau în trecut în PNDL. Facem reforme din PNRR, niciodata nu se pot finanța din fonduri europe un drum comunal. Nu pot sta oamenii în noroi că nu putem finanța din fonduri europene. Acest proiect este absolut necesar. Finanțezi doar ce nu poate fi finanțat din fonduri europene. Apă și canal poți finanța din fonduri europene, dar din operatori mai mici nu poți finanța. Sunt proiecte absolut necesare, nu seamănă deloc cu PNDL. Sunt standarde de cost, din punctul ăsta de vedere cred că este un program absolut necesar și face parte dintr-un plan investițional
După toată epopeea taxei auto din România și problemele pe care le-am avut la nivel european, cred că modul în care vom putea rezolva această problemă este numai după ce vom avea o discuție bine cumpănită, astfel încât să nu ne mai trezim că trebuie să dăm banii înapoi la oameni după ce i-am încasat.