O pereche de la Clubul Sportiv Rus Team Baia Mare a castigat medalia de aur la Campionatul National de 10 dansuri, iar alte doua perechi au devenit vicecampioane nationale in cadrul aceleiasi competitii. Intrecerea a avut loc la Arad, acolo unde – cu o participare de peste 450 de perechi – au avut loc trei competitii, cea mai importanta fiind cea care a decis medaliile nationale la 10 dansuri.
Clubul „Rus Team” Baia Mare a obtinut aurul la Campionatul National de 10 dansuri prin perechea formata din Lukas Campean si Raluca Ioana Robu, la categoria juniori 2 (10-11 ani) si doua titluri de vicecampioni prin Alex Rusu si Mara Andreea Robu la categoria juniori (6-9 ani) si Cristian Kiss Bertalan si Dalma Maria Illyes la categoria seniori (peste 35 ani). De asemenea, Thomas Gabriel Vanyi si Patricia Denisa Onea, la categoria tineret (16-18 ani), a obtinut locul 8, fiind foarte aproape de calificarea in finala.
Concomitent cu aceasta competitie a fost organizat si Campionatul National Under 21 Latino, o competitie dificila, in cadrul careia perechea semifinalista formata din Thomas Gabriel Vanyi si Patricia Denisa Onea a obtinut din nou locul 8.
A treia competitie care a avut loc la finele saptamanii precedente in Arad a fost Cupa Aradului, ajunsa la a cincea editie in acest an. Seniorii Cristian Kiss Bertalan si Dalma Maria Illyes au participat la categoria Adulti (16-35 ani), la categoria de clasa E, la dansurile Standard, unde au reusit sa se califice in finala si urce pe a treia treapta a podiumului, pentru ca, la categoria Open Basic Standard, sa ajunga din nou in finala, de data aceasta pe locul 5.
Date si foto furnizate de Alexandru Rusu, antrenor „Rus Team” Baia Mare.
Sursa: RIP