Vezi VIDEO
Cluburile de dans sportiv „Phoenix” si „Pas in Doi” din Bucuresti organizeaza Campionatul National de Dans Sportiv, desfasurat sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv in 6 si 7 martie. Competitia se deruleaza in Sala polivalenta din Parcul Tineretului. Clubul Galactic Baia Mare va participa la aceasta competitie cu patru perechi, care au fost pregatite de Csaba Toth la Standard, respectiv de Mitica Pascu si familia Velcu la Latino. Obiectivul „galaticilor” este calificarea pana in semifinale.
MARE: „Campionatul National este, de fapt, o intrecere intre posibilitatile de antrenament ale copiilor”
„Obiectivul nostru este accederea pana in semifinale deoarece vom concura impotriva unor perechi tari, formate din dansatori deja consacrati, pe care conditiile financiare nu ii impiedica sa opteze pentru pregatirea cu antrenori straini. Un seminar de specialitate cu antrenori de peste hotare costa o pereche undeva intre 300 si 2.000 de euro pe luna. Dansatorii cu bani se muta dupa acesti antrenori consacrati exact ca si la patinaj. Posibilitati financiare „galactice” sunt mai reduse. Campionatul National este, de fapt, o intrecere intre posibilitatile de antrenament ale copiilor. Ca sa ai o coregrafie buna si un mentor de calitate, trebuie sustinere financiara: fie din partea parintilor, fie a sponsorilor. Noi nu avem asemenea posibilitati, nu ne putem permite antrenori de 50-100 euro pe ora, asa cum au perechile care vor lua locurile I-V. Deci noi, daca ne vom clasa in primii 12, vom fi foarte fericiti. Si chiar un loc pana la 20, pentru clubul nostru va fi onorabil. Nu putem visa la mai mult” a declarat Adina Mare, presedintele Clubului Galactic Baia Mare.
Vedetele „galactice” la Campionatul National vor fi Ruxandra si Mihai
Vedetele „galactice” la aceste Campionate Nationale vor fi Mihai Pascalau si Ruxandra Blaga, care concureaza la tineret, atat la Standard, cat si la Latino. Danseaza impreuna de aproximativ trei ani, dar amandoi practica acest sport de aproximativ sapte ani, dar au avut initial alti parteneri. Numai vorbe bune au unul despre altul. „Partenerul meu este foarte muncitor, ceea ce apreciez in mod deosebit, ambitios si conteaza foarte mult respectul dintre noi doi, sa pastram asa, o linie continua, pentru a putea dansa cat mai mult timp impreuna.Ne descurcam foarte bine in aceasta formula” spune Ruxandra. „Ma bucur ca dansam impreuna. Este o fata foarte ambitioasa. Ma asculta, eu fiind cel mai mare… Se lasa condusa si da, e o formula buna” spune Mihai. Obiectivul lor la aceasta competitie este sa ajunga in semifinale, in primii 12, astfel incat sa isi depaseasca pozitia 18 de anul trecut. Tangoul si valsul lent sunt dansurile Standard preferate ale Ruxandrei, cu un plus discret in favoarea valsului lent. Mihai prefera tangoul. La Latino, rumba este in preferintele ambilor danstori.
PERECHILE „GALACTICE” LA CAMPIONATUL NATIONAL
12-13 ani, Latino: VANYI TOMAS – SZILAGYI ALEXIA
14-15 ani, Standard: ROGOZ DIANA – BALINT CIPRIAN
16-18 ani, Standard si Latino: PASCALAU MIHAI – BLAGA RUXANDRA
19-35 ani, Latino: MARINCAS GEORGE – MARE MADALINA (pereche mixta)
„Noi tinem pumnii pentru aceste Campionate Nationale tuturor copiilor din Baia Mare: copiii din Baia Mare danseaza si chiar danseaza bine!” a incheiat Adina Mare.
Sursa: Ramona-Ioana POP
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult