Informaţie de ultimă oră obţinută în EXCLUSIVITATE de Digi 24. Într-un răspuns Facebook pentru Digi24 am aflat numărul românilor direct afectaţi de scandalul Facebook – Cambridge Analytica.
78 de români şi-au instalat aplicaţia „This is your digital life”, cea care colecta datele personale şi le oferea apoi Cambridge Analytica.
Mai mult, alţi 112.343 de români, care erau în cercul de prieteni al celor 78, ar fi afectaţi de această problemă. Datele personale are acestora ar fi ajuns la firma de consultanţă britanică.
Cu ajutorul acestor date, companiile de consultanţă precum Cambridge Analytica, pot elabora mesaje personalizate în numele unui partid politic, aşa cum s-a întâmplat în Statele Unite şi pot influenţa astfel electoratul.
La nivel mondial, vorbim de peste 87 de milioane de utilizatori Facebook ale căror date au fost colectate de Cambridge Analytica. Cei mai mulţi din Statele Unite, aproximativ 70 de milioane, în timp ce pe teritoriul Uniunii Europene sunt cel puţin 2,7 milioane de utilizatori afectaţi.