Autoritatile de la Bucuresti s-au angajat sa reduca arieratele la societatile de stat de la 8,2 miliarde lei in luna iunie 2013 (aproximativ 1,3% din PIB) pana la 3,7 miliarde de lei in luna iunie 2014 (aproximativ 0,6% din PIB), in cursul negocierilor care au avut loc in vara acestui an intre Comisia Europeana si Romania, se arata in memorandumul de intelegere publicat miercuri de Comisia Europeana.
„Aceasta tinta poate fi atinsa printr-o combinatie de imbunatatiri operationale, schimburi de datorii pentru actiuni cu guvernul si finalizarea privatizarii CFR Marfa”, se arata in documentul publicat de Executivul comunitar.
Potrivit sursei citate, tinta de arierate fixata pentru sfarsitul lunii decembrie 2013 (5,6 miliarde de lei) poate fi ajustata in sus cu 1,2 miliarde de lei in cazul in care privatizarea pachetului majoritar de actiuni la CFR Marfa nu va putea fi incheiata.
Privatizarea CFR Marfa a esuat recent intrucat clauzele suspensive de care era conditionata finalizarea tranzactiei nu au fost indeplinite, iar cumparatorul, Grup Feroviar Roman, nu a platit intreaga suma licitata pana la 14 octombrie, cand era data-limita prevazuta in Hotararea de Guvern.
In documentul Comisiei Europene se mai arata ca vor fi introduse limite trimestriale privind pierderile operationale ale companiilor de cai ferate (CN Cai Ferate CFR, CFR Calatori, CFR Marfa si subsidiarele lor) pentru a imbunatati viabilitatea acestor companii. „De indata ce privatizarea pachetului majoritar la CFR Marfa va fi incheiata, pierderile sale operationale vor fi excluse din cifra performantelor operationale monitorizare, pentru a oferi un stimulent in vederea finalizarii tranzactiei”, prevede memorandumul de intelegere.
Comisia Europeana precizeaza insa ca acest document reflecta rezultatul negocierilor care au avut loc in aceasta vara pentru un nou program destinat sprijinirii balantei de plati a Romaniei si nu rezultatul recentei vizite a misiunii FMI/UE care a avut loc la finele lunii octombrie/inceputul lunii noiembrie.
Sursa: Agerpres