Imaginea raclei Sf. Paraschiva, cu Moaștele făcătoare de minuni, dezinfectată “la fiecare 5 minute”, ar trebui să lămurească definitiv raportul de relevanță între miracole, și igienă: Anume că igiena poate face miracole, dar lipsa ei nu.
Brâul Moldovei e printre cele mai lovite de pandemia de COVID. Este, în același timp, cel mai puțin vaccinat. Finalmente, religiozitatea oamenilor în zonă bate de departe educația formală, sau minima educație științifică.
Perversa eschivare a păstorilor de oameni, sau vehementa atitudine a altora, orbiți de discurs și medievalism, e o verigă în lanțul dezastrelor. În timp ce credincioșii pupă racla curățată cu spirt, pe secția de oncologie pediatrică de la Iași e focar de Covid.
De-ar fi să fie un Dumnezeu, și de-ar fi să asculte rugi, oare n-ar merita mai degrabă copiii necăjiți decât pelerinii zdraveni, sănătoși, la moaște? Cum de nu le luminează mintea, nici lor direct dar nici prin preoți?
Nimeni, în afară de preoții din moldovenime, n-a spus oamenilor minciuni despre COVID. Care mai de care s-au întrecut în aberații. Unii continuă să facă asta după ce ei înșiși au trecut prin infecție. Continuă să facă asta deși alți preoți, unii de rang înalt, au murit de COVID.
Toată călugărimea, indiferent de opțiune, e ținută captivă doctrinei religioase. Adică, ștergem racla cu spirt, dar le interzicem clericilor vaccinul, și sfătuim oamenii să dea cu agheasmă, că medicina e vrăjitorie iar vaccinul experiment.
Toți, dar absolut toți participanții la acest spectacol supra-realist sunt vaccinați de bolile copilăriei. Sfidează logica, dar confirmă psihologia grupurilor.
Până nu se vor schimba vânturile în zonă, acolo se va petrece catastrofa zilelor noastre. Mai rău decât Lombardia. Mai rău decât Manaus. (Gabriel Diaconu, medic psihiatru)