De Boboteaza, din Blidari pe valea Pistruia

Hibernala la Blidari – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi GALERIA FOTO (click aici…)

Mitica I. aflase de un recent drum auto forestier amenajat dinspre valea Pistruia Mare pana aproape (la sud) de Poiana Pistruia Mica si ne propune un circuit turistic absolut teoretic facil, din poiana in culmea principala (varful Rotundu-Soci-Pietroasa), la marcajul turistic banda rosie si in continuare spre vest, catre varful Stanilor, pe deasupra Poienii Cioncasul Pistruii si Poiana Trestii apoi in avalul vaii Pistruia Mare, pana la Pastravaria Blidari.

Gerul si soarele din ziua precedenta au lasat locul unui cer plumburiu dar si temperaturi pozitive.
Dimineata, dupa ora 7,30 pornim din Baia Mare spre Firiza–Blidari.
Parcam la Pastravaria Pistruia.

La ora 8,20 ne luam rucsacii de tura si pornim, imediat dupa pastravarie la stanga si-n sus, pe drumul auto forestier.
E splendida valea Pistruia cu succesive praguri de gheata si restranse bulboane cristaline de apa. Impresionant e si susurul invizibilei ape, frecvent aducand a bolboroseala de vin scurs din poloboace.

Cateva casute de vacanta, putine salase, fanare, suri din lemn, la stanga, sus pe versant, altele pitoresti si pustii.
Mersul pe carosabil deveni prudent si cu toate acestea derapam incontrolabil cu bete de trekking cu tot, astfel incat suntem nevoiti sa cautam taluzurile cu nea inghetata, groasa de 35-55 cm.

O vulpe o sterge peste pragurile inghetate, incintandu-ne cu mersu-i suplu-furisat-sinuos, disparand la poalele unui molidis restrans.
Andezitice stancarii se ivesc pe versantii acaparati de un faget matur, rarit, parcurs de mai vechi drumuri de TAF.

Inainte de confluenta dintre valea Pistruia Mare–Pistruia Mica, un stavilar inalt de circa 3 m ne ofera privelistea unei frumoase perdele de gheata dar, din nefericire, lumina nu este defel una propice.
Dupa confluenta o luam pe valea Pistruia Mica (amonte), pe malul geografic drept.
Dam intr-o plantatie tanara de molid. Aici face volta dreapta recent amenajatul drum auto-forestier pe care-l cautam de fapt.
In dreapta, din ce in ce mai semet, se intrevede Bulzul (versantul vest-nord-vestic), impadurit cu foioase ravasite de furtuni si numeroase doboraturi de vant, picioare stancoase abrupte separate de spurcate valcele cu saritori umblate de ursi.
Ne aflam in fieful acestor impozante si misterioase salbaticiuni, iata, prin amenajarea acestui carosabil, si mai multe bruiate in naturalul lor habitat.

Taluzul din stanga, inalt de 1-5 m, ne prezinta andezite alterate exogen, alb-bej, friabile roci vulcanice caolinizate, mai apoi apar exemple spectaculoase de nuclee de concentrare in piroclastite alterate, in fine, taluzul devine bej-liliachiu datorita unor oxizi.

Ne impresioneaza traseele ursilor venind/mergand dinspre Bulz, prin valea Pistruia Mica afunda si accidentata, spre culmea principala la Varful Stanilor–Piatra Strungii.

Neaua e din ce in ce mai groasa dar fiind inghetata bocna ne sustine usor.
Mai apoi, insa, bocancii incep sa se afunde, incepand din dreptul ultimelor 3-4 podete abia cofrate, nefinalizate, si in continuare spre apropiatu-i punct final.
Ne afundam la inceput 15-25 cm, dupa aceea, cateodata, pana peste genunchi sau in sold, epuizandu-ne resursele.

Spre nord, apropiindu-ne de obarsia vaii Pistruia Mica, nebuloasele cenusii acopera codrul intercalat cu molizi plantati in urma cu vreo 50 de ani, destinati marcarii si exploatarii silvice.
Brusc scade si temperatura apoi incepe sa fulguiasca.
Au trecut 3 ore de la debutul turei cand atingem, cu multa tenacitate si pe masura efort, extremitatea nordica a drumului marcat deja de cateva zone cu alunecari ale rocilor detritice, consecutive multimilenarelor deluvii.
Mitica propune tatonarea in continuare, in amontele malului geografic stang al vaii Pistruia Mica, sperand sa ajungem in Poiana Pistruia Mica, de acolo sa incercam o coborare la sud-est spre valea Sturului in Blidari sau, daca stratul de nea si starea acesteia ne-ar fi permis, returul pe culmea principala pana la obarsia vaii Pistruia Mare si de acolo in aval, in Blidari.

Coborarea din platforma finala a carosabilului in talvegul accidentat al vaii Pistruia Mica se dovedeste alt calvar, datorita arborilor doborati si troieniti, printre ale caror nevazute ramuri ne afundam pana-n brau.
Speranta renaste cand atingem firul vaii inghetate bocna, in amontele careia suim precauti cateva sute de metri, riscand pe alocuri spargerea oglinzii si muierea bocancilor in inghetatele bulboane.
Ne apropiem de obarsia vaii nascuta din tot mai apropiatele grohote, apa este calda, gheata din ce an ce mai subtire, transparenta, incapabila sa ne sustina, malurile troienite, pe alocuri stancoase, inaccesibile, continuarea prin padure e de-a dreptul imposibila.

Dupa 3 ore si jumatate, din care mai bine de 1ora si jumatate de cosmar in care sudoarea ne-a muiat hainele, ne acceptat infrangerea (fiind incapabili, poate, sa o tratam nonsalant-americaneste si pozitiv, ca pe un posibil triumf, eventual asupra noastra, lenei, inertiei si rutinei de zi cu zi) intorcandu-ne.
Nici vorba ca asta sa fie sinonim cu lejeritatea deoarece ne asteapta cateva sute de metri pracursi in lungul sinuoasei albii bolovanos-inghetate.
Evitam capcanele bulboanelor, derapajele incontrolabile si dupa aceea, reajungem pe carosabilul troienit, inotul prin nameti, pret de vreo ora. inafara urmelor frecvente de cervide, mistreti, vulpi si, mai ales, talpoaie impresionante de ursi, pana ce ajungem deasupra confluentei vaii Pistruia Mica cu Pistruia Mare.

De aici, pentru a evita cuirasa periculoasa a drumului inghetat spre Blidari deviem stanga, angajandu-ne pe drumul auto-forestier ce duce spre valea Calamarului, unde am vazut cea de-a doua vulpe.
Nu ne mai este dat sa vedem vreo salbaticiune, nici macar gheonoaie, gaite, pitigoi. Neaua s-a pus sa cearna promitator la un moment dat apoi, dupa niciun sfert de ceas conteni.

Drumul pe care suim este mult mai putin nins, pe alocuri cu insule nude, fara probleme de deplasare dar cu la fel de multe urme/trasee de ursi.
In stanga, versantii vest-sud-vestici ai Bulzului ne prezinta frecvente grohote, stancarii, debuturi de modeste valcele cu izvoare iar culmea principala, marcata turistic cu banda albastra (veche, impune refacerea grabnica) se iveste in fata noastra, acoperita preponderent cu faget matur, rarit.

In dreptul marcajului si a potecii ce pornesc la vale, in dreapta, de-a lungul culmii inclinate pentru a ajunge in niste poieni cu fanate, deasupra Pastravariei Pistruia, facem ultimul popas pentru rehidratare cu ceai de macese dupa care o luam prudenti la vale, incheindu-ne tura dupa aproape 6 ore de la plecare.

Pornim spre Baia Mare, intalnind numerosi autoturisti ce merg sa schieze in Statiunea Turistica Izvoare, unii posibil spre partiile Boristei Ignisului de nord-vest.

Imediat ce ajungem in Baia Mare ne surprinde o aversa calduta, ca de toamna, nici vorba prin urmare de clasicul ger naprasnic al Bobotezei.

Traseu nemarcat dar care nu probleme in conditii normale de vizibilitate si accesibilitate.
Durata parcursului circa 5-6 ore.
Atentie la ursi, nu va deplasati decat in grupuri de minim 3-4 persoane!

Sursa: Lucian Petru Goja