Schimbările la legea sănătăţii promovate de minister au fost date doar în favoarea ministrului și a secretarului de stat. Sanador a confirmat, pentru Libertatea, informaţia potrivit căreia chirurgul Horaţiu Moldovan a păstrat colaborarea cu spitalul privat şi după ce a devenit secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Horaţiu Moldovan are cu spitalul un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, a confirmat unitatea privată. Şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache operează pacienţi cu probleme cardiovasculare la Sibiu. În timpul liber, când nu decide politicile sănătăţii care îi afectează atât pe aceştia, cât şi spitalele private, cum este clinica Polisano, parte din grupul Medlife, cu care colaborează.
Potrivit aceleași surse, modificările promovate de Costache, Moldovan şi guvernul din care aceştia fac parte vor transfera mai mulţi bani din fonduri publice către spitale private ca Sanador sau Polisano/Medlife, aşa cum a arătat Libertatea. Este vizat inclusiv programul naţional de intervenţii cardiovasculare, la care cei doi participă în calitate de chirurgi.