În acest an se împlinesc 175 de ani de la construirea clădirii actuale a capelei Calvaria de sub Dealul Minei din Baia Sprie. Pentru a marca acest moment deosebit, marţi, 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, când se sărbătoreşte şi hramul capelei Calvaria, vor fi sfințite noile Stații de Calea Crucii. Acestea au fost realizate la un nivel superior artistic, din material care suportă vitregiile vremii.
Sfânta mesă va începe la ora 11.00 și va fi celebrată de părintele dr. docent Vik Janos, decanul Facultății Babes-Bolyai de la Cluj.
Pentru a evita aglomerația, începând cu ora 10.00 se vor pune în circulaţie mașini, pentru a transporta credincioşii pe str. Avram Iancu.
La acest eveniment important pentru comunitatea romano-catolică vor participa oficialități și invitați, de asemenea, va fi prezentă şi cea care a realizat stațiile, conferențiar universitar dr. Papiu Grety – pictor.
Capela Calvaria din Baia Sprie este o bisericuță ridicată sub Dealul Minei, o construcție caracteristică prin forma cilindrică a altarului, proiectată de preotul paroh Albin Tischler. A fost sfințită pe data de 7 mai 1848.
Între 1931-1941, în timpul preotului Czumbel Lajos, capela este reînnoită. Pe pereții exteriori ai capelei se așează cele patrusprezece picturi cu tema Drumului Crucii, realizate de Hajos Ilona. Tot în această perioadă, pereții exteriori au fost decorați cu flori de mină, care ulterior, în 1945, au dispărut.
În anul 1980, în timpul parohului Buchmüller István (1973-1989), capela de pe Dealul Calvariei capătă tablouri noi, reprezentând scenele Drumului Crucii, pictate de Karl Koller și trece printr-o nouă fază de restaurare.
De-a lungul timpului capela a fost reabilitată de mai multe ori, ultima lucrare de mare amploare fiind realizată în anul 2007, când o parte a construcției a fost amenințată cu dărâmarea. Cauzele distrugerii au fost date de prezența unui izvor aflat chiar sub capelă și în urma exploziilor din cariere și din subteran din perioada 1960-1990, când mineritul era în floare. Astfel, s-au executat reparații capitale care au înlăturat pericolul surpării. În jurul clădirii până la adâncimea fundației s-a realizat drenajul apei. Acoperișul a fost refăcut, iar pardoseala de piatră a fost ridicată la înălțimea inițială și s-a montat o ușă nouă la intrare.
În fiecare an, credincioșii romano-catolici din Baia Sprie și nu numai participă înainte de Sărbătorile de Paște la sfintele liturghii și se închină la fiecare dintre cele 14 icoane pictate de pe pereții exteriori ai capelei. De asemenea, un număr mare de credincioși se adună la capela Calvaria în 14 septembrie când are loc hramul acestui frumos edificiu de cult.
Capela Calvaria este un monument istoric înscris în lista monumentelor istorice sub numărul MM-II-m-B-04502.
Sursă text Hitter Ferenc