Baimarenii nu trebuie sa intre in panica maine, 14 octombrie, cand vor auzi semnalele acustice ale alarmei chimice.
Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta si Centrul operativ din municipiul Baia Mare impreuna cu reprezentantii Inspectoratului de Situatii de Urgenta Maramures vor simula un exercitiu de alarmare publica in caz de accident chimic pe timpul transportului substantelor periculoase. Simularea va avea loc cu incepere de la ora 10:05 si va fi transmis, prin mijloacele de alarmare instalate in municipiul Baia Mare, semnalul acustic “Alarma Chimica”.
Exercitiul de alarmare publica va avea loc in conformitate cu Planul de pregatire in domeniul situatiilor de urgenta pe anul 2015 al judetului Maramures si cu Planul de Analiza si Acoperire a Riscului din cadrul Primariei municipiului Baia Mare.
“Prin acest exercitiu se urmareste organizarea si conducerea actiunilor de interventie de catre Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta si Centrul operativ din municipiul Baia Mare, pentru limitarea si inlaturarea urmarilor unui accident chimic, punerea in aplicare a Planului de Analiza si Acoperire a Riscului si desfasurarea actiunilor de interventie pentru limitarea si inlaturarea urmarilor unui accident cu poluare chimica precum si activitatea populatiei, institutiilor publice si operatorilor economici la introducerea semnalelor “Alarma Chimica” si “Incetarea alarmei””, a declarat Dan Coarda, purtatorul de cuvant al Primariei Baia Mare.
Exercitiul de alarmare va avea loc cu incepere de la 10.05, cand vor fi mobilizate toate fortele de interventie.
“Va fi transmis , prin mijloacele de alarmare instalate in municipiul Baia Mare, semnalul acustic<<Alarma Chimica>> constand in cinci semnale acustice cu durata de 16 secunde fiecare, cu pauza de zece secunde intre ele, pentru alarmarea populatei in urma producerii unui accident chimic pe strada Margeanului, la intersectia cu strada Fabricii, in care este implicata o cisterna ce transporta toluen diizocianat. Fiind o substanta deosebit de toxica, se va opri circulatia pe ambele sensuri de la intrarea la SC REMAT SA de pe strada Margeanului pana la serele SPAU si pana la S.C. Cozmircom SRL pe strada Fabricii, stabilindu-se o zonă de izolare cu o rază de circa 200 de metri, realizarea protectiei populatiei prin evacuare si izolare in spatii inchise cu etansarea usilor si ferestrelor si transmiterea catorva reguli de comportare ce trebuiesc luate imediat dupa producerea accidentului”, a mai adaugat Dan Coarda.
La terminarea exercitiului va fi transmis continuu, timp de doua minute, prin mijloacele de alarmare instalate, semnalul acustic ”Incetarea alarmei”, semnificand incheierea exercitiului. Cetatenii trebuie sa stie ca la receptionarea semnalului “Alarma Chimica” trebuie sa manifeste cateva reguli importante de comportare, masuri necesare unui comportament preventiv care va ajuta sa va salvati viata si bunurile.
Intreruperea oricarei activitati, gestionarea cu calm a situatiei, instiintarea vecinilor despre pericol precum si folosirea unei masti contra gazelor sau a unei batiste umezite pentru protejarea cailor respiratorii sau adapostirea in cea mai apropiata incapere care poate fi etansata sunt doar unele dintre cele mai importante masuri pe care cetatenii trebuie sa le respecte in caz de alarma chimica.
Sursa: Simona Vasiac