Actualizare 17.15: Pe internet circula numeroase mesaje care anunta ca si in Baia Mare se va organiza in cursul serii de joi seara un miting pentru sustinerea lui Traian Basescu. Invitatia a fost facuta pentru ora 18.30 in Piata Revolutiei din municipiu.
Reprezentantii jandarmeriei maramuresene au precizat ca oficial nu se stie nimic de organizarea unui protest in Baia Mare, dar ca sunt pregatiti sa intervina in cazul in care vor exista probleme deosebite.
Actualizare 18.30: La ora la care sustinatorii din Baia Mare a lui Traian Basescu au fost invitati la miting, in Piata Revolutiei nu erau prezenti in centrul municipiului decat oamenii iesiti la plimbare. Pe bancile de pe platou erau doar cateva persoane, dezinteresate de evenimentele politice care au avut loc joi dimineata.
Actualizare 19.40: Presedintele suspendat Traian Basescu a tinut joi seara un discurs preelectoral in Piata Universitatii din Bucuresti, in fata a circa 2.000 de sustinatori ai sai, dar nu si-a anuntat demisia. El a spus ca pana luni este presedinte al Romaniei, dar nu a precizat explicit ce va face dupa acest moment.
El a facut referire in discursul sau la vot, la faptul ca va vorbi mai multe in campania electorala si ca se va intoarce la popor. "Pana luni sunt presedinte in functie", a spus Basescu multimii, pe care a asigurat-o ca va spune multe "cand va redeveni presedinte".
"Va rog sa credeti ca pana in momentul in care a aparut hotararea Curtii Constitutionale am avut o pozitie rezervata. Nu aveam dreptul sa fac presiuni. Dar dupa ce Curtea Constitutionala a dezmintit toate cele 19 puncte ale Comisie Voiculescu, am avut convingerea ca nu am de ce sa ma scuz nimanui. Daca Curtea Constitutionala ar fi zis ca am facut o singura abatere, azi, in Parlamentul Romaniei mi-as cerut scuze poporului roman. Curtea Constitutionala a confirmat ca n-am facut altceva decat sa-i servesc pe romani. Daca as fi acceptat sa negociez cu partidele politice, astazi nu as fi fost suspendat. Nu am facut-o, nu o voi face si ma intorc la popor", le-a spus Basescu oamenilor adunati in Piata Universitatii pentru a-l sustine.
In Piata Universitatii din Bucuresti, sustinatorii lui Traian Basescu au inceput sa se stranga inca din timpul dezbaterilor Parlamentului, care au inceput in jurul orei 10.00. Lumea si-a dat intalnire in ”kilometrul 0 al democratiei”, a scandat numele sefului statului si l-a hulit pe premierul Calin Popescu Tariceanu.
Suspendarea presedintelui Traian Basescu a iscat sute de comentarii atat din partea politicienilor, cat si a analistilor, pentru ca hotararea de joi a parlamentarilor influenteaza in mod decisiv viitorul tarii.
Politicienii locali nu s-au avantat in declaratii fulminante, iar unii nici macar nu au dorit sa comenteze in vreun fel situatia actuala. Deocamdata, se asteapta iesirea la scena a presedintelui, care cu putine zile inainte de sedinta de joi a Parlamentului, a anuntat ca va demisiona din functie daca va fi suspendat si va declansa alegeri prezidentiale anticipate. Traian Basescu a mai spus ca va face la acest gest la cinci minute dupa luarea deciziei.
Europarlamentarul PSD Dan Mihalache il face las pe Basescu
Pesedistii au votat in bloc pentru suspendarea presedintelui Basescu, iar deputatul maramuresean Dan Mihalache, venit special de la Parlamentul Europea pentru sedinta de joi, s-a numarat printre inversunatii sustinatori ai acestei propuneri.
El a afirmat ca decizia luata de parlamentari va insemna o “reintoarcere la normalitate” si ca seful statului va da dovada de lasitate in cazul in care nu isi va respecta promisiunea de a demisiona facuta inainte de dezbaterile din forul legislativ.
“Suspendarea preseditelui inseamna o reasezare a lucrurilor in matca fireasca. Criza politica din Romania nu se va acutiza, ci se va incheia pentru ca tocmai Traian Basescu este cel care a generat-o prin modul in care si-a exercitat mandatul.”
Mihalache a afirmat ca a votat pentru suspendarea presedintelui nu numai pentru ca a fost o decizie politica luata la nivel de PSD, ci si pentru ca i s-a parut “normal” sa procedeze astfel atata vreme cat era nemultumit de prestatia presedintelui.
Deputatul democrat Mircea Man iese la miting in Piata Universitatii
Seful democratilor maramureseni, deputatul Mircea Man, s-a suparat foc pe colegii din Parlament care au votat, joi, pentru suspendarea presedintelui Basescu. El a aratat ca s-a numarat printre cei 108 parlamentari care s-au opus propunerii. Man a anuntat ca va protesta, in Piata Universitatii, impotriva celor 322 de senatori si deputati care au spus ”da” proiectului de hotarare.
“Voi fi in Piata Universitatii la 18.00, alaturi de bucuresteni, dar nu in calitate de deputat sau de membru al Partidului Democrat, ci ca simplu cetatean care este suparat pentru ceea ce se intampla in aceasta tara”, a declarat Man pentru eMaramures.ro.
Parlamentarul maramuresean a afirmat ca rezultatul votului e o dovada a faptului ca “patrulaterul negru de care s-a vorbit atata – PNL-PSD-PC-PRM – functioneaza si isi impune propriile reguli”.
El nu exclude posibilitatea aparitiei unor noi tensiuni intre democratii si liberalii din Maramures, dar si a unor scindari in PNL deoarece, spune el, multi dintre fostii colegi de alianta sunt total nemultumiti de pozitia liderilor lor de la centru.
“Tot jocul acesta se face pentru Tariceanu, Patriciu si acolitii lor. Presedintele, prin deciziile pe care le-a luat, a ajuns foarte aproape de ei si de aceea vor sa il demita. Eu cred ca Basescu nu ar trebui sa isi dea demisia pentru ca sunt convins ca in nebunia lor vor face totul pentru a-l impiedica sa mai candideze la prezidentiale”, a aratat liderul democratilor maramureseni.
Liberalul Ioan Hoban regreta scandalul politic iscat la centru
“E un fapt fara precedent si, cu siguranta, nu e cel mai fericit moment din politica romaneasca”, a declarat deputatul Ioan Hoban imediat dupa votul dat in parlament pentru suspendarea presedintelui Basescu. Liberalul maramuresean nu a vrut sa spuna daca a fost “pentru” sau “impotriva” proiectului de hotarare, dar s-a aratat convins ca intregul scandal politic iscat la centru e o bila neagra pentru Romania.
“Din momentul in care s-a inceput acest proces de suspendare a presedintelui Basescu imaginea Romaniei a avut de suferit. Mai mult, au aparut probleme pe plan intern unde nu s-a mai putut lucra corespunzator”, a declarat Ioan Hoban pentru eMaramures.ro.
Acesta a afirmat ca votul dat in Parlament este unul secret si ca nu vrea sa dezvaluie in ce urna a pus bila neagra. A marturisit in schimb ca vrea ca politicienii sa cada intr-un final la pace si sa se poata reveni la normal in Romania.
“Parerea mea e ca alegerile anticipate prezidentiale sunt cele mai sanatoase in acest moment. Omul de rand ar trebui sa spuna ce vrea si sa decida persoana care sa ii conduca”, a mai afirmat parlamentarul liberal din Maramures.
Peremista Angela Buciu spune ca “ansamblul folcloric din Parlament” si-a luat revansa
Impotriva lui Traian Basescu a fost si deputata PRM de Maramures, Angela Buciu. Pentru aceasta, votul privind suspendarea sefului de stat a fost si un fel de revansa. Ea avea un dinte impotriva presedintelui de cand acesta a comparat parlamentul cu un ansamblu folcloric, simtindu-se jignita dat fiind ca este si solista de muzica populara.
“Ansamblul folcloric din parlament a dovedit ca este profesionist”, a declarat peremista pentru eMaramures.ro. A afirmat totusi ca este un moment trist din punctul ei de vedere si ca nu ar fi vrut sa traiasca asa ceva.
“Din pacate, Basescu este inadaptabil la tot ce avea nevoie acest popor si trebuia suspendat. El a fost samanta tuturor scandalurilor care au aparut pe scena politica romaneasca pentru ca nu a vazut pe nimeni bun inafara de el.”
Referendum in 30 de zile de la demiterea sefului statului
Urmatorul pas dupa votul pozitiv al Parlamentului este organizarea unei consultari populare pentru ca cetatenii romani sa-si exprime vointa cu privire la mentinerea in functie a sefului statului. Constitutia spune ca daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea presedintelui.
Potrivit Constitutiei, in cazul in care seful statului isi da demisia din functie, in termen de trei luni Guvernul trebuie sa organizeze un scrutin pentru alegerea unui nou presedinte. In aceasta perioada, interimatul se asigura, in ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.
Articol in curs de actualizare
Sursa: Larisa Tivadar