După o nouă ședință avută cu reprezentanții Guvernului, pe tema măsurilor de gestionare a pandemiei, șeful statului a prezentat planul măsurilor de relaxare din perioada următoare.
Klaus Iohannis a anunțat că, de la 1 iunie, se redeschid terasele, cu respectarea anumitor reguli, și va fi permis totodată și mersul la plajă.
Mesele teraselor vor fi așezate la cel puțin 2 metri distanță, iar la o masă vor putea sta cel mult 4 persoane.
În același timp, pentru ieșirea din localitate nu mai este nevoie de declarație pe proprie răspundere.
Vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu un număr de cel mult 500 de spectatori, dar aceștia fiind așezați pe scaune, la distanță, cu controale stricte.
Totodată, Iohannis a subliniat că examenele naționale vor avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate de câteva săptămâni.