Ies pe la 6 dimineata pentru a lua pulsul zilei dupa crunta aversa din dupa-amiaza zilei precedente. E al naibii de frig dar pe valea Cosnea (in amonte) si pe Culmea Pecealu e aproape senin, instelat. Doi corbi croncane lugubru, a pustiu si moarte, langa bariera si punctul de control silvic desfiintat, azi dat in grija politistilor de frontiera.
Abia la 8 ne echipam, gata de tura, imbracati adecvat brumei ce argintase imprejurimile.
O luam pe drumul forestier, apreciind din start recentul marcaj banda rosie de pe valea Cosnea (amonte), plasat, in lipsa altor suporti naturali, pe bolovanii rari de pe marginea drumului.
Drumul continua pe vale, in lungul drumului auto forestier spre fundul vaii Cosnea si de acolo la dreapta-n sus, pe cateva volte de TAF.
Trecem prin vacaristea Pecealu, continuam spre varful Pecealu, tangent cu varful Bucovinca (1763 m), spre saua si apoi varful Bardau (Pietrosul Maramuresului, 1850 m altitudine).
Noi il acompaniem si apreciem pentru acuratete, inclusiv sagetile din locurile de schimbare a directiei.
La coborarea dinspre varful Pecealu, constatam ca, din pacate, in lipsa arborilor maturi (defrisati) acesta a fost plasat, pe roci sau capete de pod din beton la sol, iar in conditii de nea de 15-25 cm devine total inutil turistului aflat intamplator pe-acolo.
La circa 150 m amonte de cabana Cosnea, dupa utilajele si baraca santier forestier, o luam la stanga in sus pe un drum de TAF ce suie spre Culmea Cosnea.
Este soare, vizibilitate ideala iar privind in urma ne puteam bucura de ideala panorama spre Smereka, Stanisoara, Groapa si Culmea Rugasu.
Suim pe un ogas afund sapat de TAF-uri.
Nu peste mult se ivesc coloniile de galbiori, apoi cateva exemplare de Amanita rubenscens, pistruiate.
In subsioara unui taluz lutos si cu muschi apare prima hriba. Pe a doua aveam s-o gasesc abia pe culmea Cosnea, in gol alpin.
Drumul face cateva volte ascendente, lasa la stanga o poiana cu fanata si claie, mai apoi o varianta o ia la stanga.
Noi deviem spre culme in stanga abia la a doua intersectie, acolo unde drumul pe care suim are o tenta descendenta, spre valea Cosnea (obarsie) .
Acum drumul pare doar mai demult circulat, aproape inierbat si traversat de lastari de mur agasanti.
Acolo unde dupa circa o ora drumul prezinta o alta tendinta descendenta, spre sud-est, il abandonam, atacand direct spre culme, la stanga.
Dupa aproximativ 75 m atinge Culmea Cosnea, ascendenta, orientata est-vest, strabatuta de o poteca bunicica, doar pe alocuri blocata de doboraturi de vant, uneori debitate cu drujba.
Poteca tine culmea iar in dreptul unor stancarii sistos-cristaline, pe alocuri cu mici diaclaze, se abate spre nord sau sud, evitandu-le pe curba de nivel.
Dupa 1 ora si 45 de minute de la plecare atingem zona vestica a vastului gol alpin ce suie dinspre Culmea Cosnea spre varful Pecealu, jonctionand deasupra vacaristei cu Culmea Pecealu.
Inainte de-a iesi din padure, pe un fag frant de furtuni, descopar o colonie de Pleurotus, vreo 2 kg.
E soare, bruma dar mai ales o nevisabila sansa de vasta panoramare spre tot ce parcursesem, patimind vremelnic, cu o zi in urma. La dreapta se ivesc pitorestile casoaie si salase din barne ale vacaristei Pecealu, pe unde vom cobori.
Intentionam sa suim pe varful Pecealu si apoi, ocolind varful Bucovinca (total acaparat de jnepenis dens) si traversand saua Bardau, sa suim pe varful cu acelasi nume.
In continuare vrem sa ajugem in caldarea estica (dinspre varful Baita) pentru a ne bucura de vederea Taului Rosu (pe care nu-l mai vazusem).
Dupa 2 ore si 45 de minute de la debut poposim, scaldati in soare, la fosta baliza topo si coliba prabusita din crestetul inierbat al Culmii Pecealu.
Panorama circulara este fascinanta, incepand de la est, dinspre varful Baita, mult departe, spre sud-est si Tiblesul curtat de imensi cumulo nimbusi, Hudin, Gutai, mult mai aproape, spre sud-vest si vest, varful Greabanu, Tomnatec, Paltinu, Pop Ivan apoi, tangibil parca cu mana, imens, chelios, muntele pe care suisem cu o zi in urma si de cateva ori in anii anteriori, de la Runea spre Culmea Rugasu si varful Mihailec la Culmea Mihailec si Stanisoara. Mai aproape e Culmea Plisca–Boucu–Rachita–Copilasu, in plan secund, delimitand frontiera romano-ucraineana, culmea alpina de la Barsanescu, Corbu spre Stogu, Iurcescu, Ladescu, Budescu, Lutoasa. Impresionanta Piatra Socolaului cu peretii de calcare eocene insoriti, arata precum niste flacari argintii din codrul virgin de foioase.
Defrisarile majore, mai vechi sau recente, isi arata plagile escariate de la Budescu la Lutoasa, Boucu, Copilasu, spre Tabaica, Baita, Perehud, Muncelasu.
Amenajarile auto-rutiere de dupa 2000, culminand cu 2005-2007, constituind premisa nefasta a chelirii generale, mai ales prin retrocedari si flagranta incalcare a reglementarilor silvice.
In prezent padurea, salbatica exploatare a ei, constituie, alaturi de mai rarele pe aici cariere, unica sursa de venit (evazionist).
Splendid e fagetul insular ramas in picioare, deja galben-ruginiu, de pe flancul nordic al Culmii Pecealu, continuand spre vest cu un lastaris de faget dens perie in care fostele drumuri de TAF isi descriu arabescurile si apoi cu o restransa plantatie frumoasa de pin (vizavi de cabana Cosnea).
Poposim pe culme mai bine de-un sfert de ceas.
Constatam ca treptat, dinspre sud-vest si vest se aglomereaza (aproape ca de fiecare data cand ajunsesem aici, odata pe viscol dement) cohorte de nori.
Decidem sa suim mai departe, savurand spectacolul indescriptibil a zilei de septembrie.
Urmam de-acum marcajul banda rosie spre suisul, la inceput modest, spre varful Pecealu (poale), cu ienuparis si razlete tufe de jnepenis dar si molidis pricajit spre est-sud-est, mai apoi cu spectaculoase grohote si megaliti de conglomerate alternand cu gresii micacee.
Ultimul asalt al Pecealului (1725m) e accentuat si ocoleste prin nord, poteca vaga, bine marcata pe sol, uneori pe blocurile stancoase, traverseaza o zona abundand de afinis, mai putin merisor.
Admirat corbii si cateva fase zglobii.
Se innoreaza din ce in ce mai tare spre sud-sud-vest.
Decidem, cu deosebit regret, sa punem capat aventurii noastre din vastul si splendidul, atat de putin valorificat turistic Parcul National Muntii Maramuresului si coboram spre vacaristea Pecealu.
Cateva vite pasc pe versantul sud-estic,cu ciurgau si valau. Le pazesc doi pastori. Alti doi pastori intalnim la o casoaie din vacariste.
Multe casoaie si grajduri trainice, de varat, confectionate din busteni sau lodbe de molid, sunt mai demult sau recent abandonate, nefiind exclus ca in curand, similar vacaristilor 1 si 2 de langa Pietriceaua Repedei, Laba sau Vartopul Mic, si aceasta sa fie lasata de izbeliste, interesul pentru pastoritul traditional, cu vite, oi si capre, fiind in severa si ireversibila cadere libera.
Sunt inconfundabili Muntii Maramuresului, cel putin prin prisma butelcilor pet cu eticheta Mona raspandite in preajma stanelor, rampelor de afluire, debitare, incarcare a bustenilor sau prin parcheturile silvice, cu capacitatea de la 250 la 500 ml, tradand apetenta muntenilor ucrainieni pentru albastra licoare cu multe grade-alcoolul sanitar-dezinfectant…per os.
Aproape la fel de frecvent dai peste butelcile de 2 l, maronii pet-uri de Burger, pisacioasa licoare cu pretentii de bere.
De la vacaristea Pecealu (pana la care de pe varful Pecealu am facut 45 minute) am urmat banda rosie coborand in dreapta, pe un drum de TAF, in vreo 3-4 succesive serpentine ce conduc spre flancul stang al vaii Cosnea, drumul de TAF acompaniind multa vreme pe acelasi mal.
Doar cu circa 3-400 m inainte de cabana trece pe malul drept.
Inainte de asta insa, profitam de doua scurtaturi ce ne scutesc de ciumpadeala aproximativ 1 km.
Plecati de pe varful Pecealu la ora 12, ajungem la cabana Cosnea la ora 14 (circuitul ne-a luat 6 ore de deliciu al naturii) si dupa o fugara spalare si ciuguleala o luam spre Baia Mare via Sighetu Marmatiei, valea Cosaului–Cavnic.
Taul Rosu si varful Bardau au ramas din nou pentru altadata, eventual abordandu-le dinspre valea Vaserului.
La ora 18 suntem acasa, declarandu-ne multumiti de reusita acestui week-end alpin.
Foto 1: Pe Culmea Cosnea, vedere spre Mihailec, Groapa, Culmea Rugasu
Sursa: Lucian Petru Goja