De La Cruce pe varful Breze si Pietrele Lucii

Amicul speolog Toni Minghiras ar cataloga o astfel de intreprindere montana drept turism utilitar. OK, daca am fi recurs la asta premeditat dar, cu mana pe inima, nu am facut-o. Mitica sugereaza pentru duminica un traseu mai aparte, efectuat pe vremuri de el impreuna cu Papa, un circuit pe la Stancile Brezei si Pietrele Lucii, cu retur La Cruce (vezi harta Zona turistica Baia Sprie – Sisesti – Baia Mare vest din seria Gutinul turistic (autori Dumitru Istvan si Ionica Pop).

Sambata spre duminica o aversa abia uda vegetatia. Cer destul de acoperit dar www.accuweather, in care avem o tot mai mare incredere, prognozeaza pentru duminica, la Baia Mare, 0% precipitatii, ceea ce e suficient pentru niste fani ai naturii precum noi.

La ora 8 ne imbarcam si plecam spre Statiunea Turistica Izvoare.
Nebulozitatea adunata deasupra la Piatra Bulzului ne pune pe ganduri dar…suntem deja angajati, nici vorba de renuntare.
Constatam din modesta goana a masinii drastica inlocuire a casutelor de basm de odinioara din Firiza, cu tot mai faloase case etajate si vile atipice, arogante insa.

Baimarenii se inghesuie deja la izvorul de dincolo de pastravarie, avizi de apa plata veritabila si mai ales gratuita.
Suim pe Valea Neagra (in amonte) si remarcam o gramada de auto-turisti ciupercari dar si picnicari matinali atatandu-si deja focurile.
Ciupercarii-picnicari se inmultesc si dincolo de cariera si cascada apoi in Curba mortii (de acolo inspre dreapta se desprinde drumul de TAF ce suie spre partia Boriste si Ignis nord-vest).

Noi continuam pana La Cruce iar de acolo cotim stanga, pe un drum forestier desfundat si baltos initial, mai apoi usor practicabil cu orice mijloc de transport. Drumul coboara usor si apoi face doua mari volte si se apropie de valea Poienii (obarsie), urmarind vechiul marcaj turistic banda rosie (pe creasta principala, spre nord, pana catre Sapanta) la inceput si apoi triunghi rosu, din pacate drastic afectat de exploatatiile forestiere in prima parte (o data cu arborii doborati marcajul dispare pe aproximativ 3 km).

Pe la ora 9 ne luam rucsacii de tura si parcurgem inspre nord ultima portiune din valea Poienii (amonte) prin vasta defrisare a fagetului, in prezent o tanara plantatie de molizi, de-o schioapa, destul de anemici, concurati strasnic de lastarisul de fag atingand 1-3 m.

Ne angajam pe o varianta stanga a drumului auto forestier si apoi pe un fost culoar de TAF ce conduce catre liziera fagetului matur dar rarit binisor.
Panta se accentueaza, un VW si apoi un 4×4 raman in urma, acolo unde pe fagii superbi apare vechiul triunghi rosu turistic.

Il urmam prin hatis o vreme, apoi putin de mai departe, profitam de un drum de TAF podit cu frunzis gros, cu lastaris dens perie pe de laturi si hribe mari dar batrane, invadate de viermi, la tot pasul.
Nu peste mult intram in zona molizilor unde domina foioasele.
Pe sol isi fac aparitia colonii de Boletus submentosus, cu iz iute, intepator, putine roscove si amanite sur-fragile, nici urma de hribe, nici macar bogat reprezentatele in etajul inferior, la liziera molidiosului plantat, Amanita muscaria, fotogenice.

Pe versant apare o poteca lejera, ce suie de-a coasta spre o sa cu poienita invadata de tarsa molateca ciudat pieptanata de vant si ploi, situata la sud-vest de varful Breze.

E randul meu sa descopar o frumoasa hriba. In stanga, nu departe, printre coroanele fagetului matur, rarit cu ani in urma prin extractii, se ivesc Stancile Brezei cu andezitele pitoresti. Le vom vedea altadatacand vom sui spre ele dinspre borcutul de la Trestia (din Valea Neagra).

Constatam neancrezatori ca abia ne-a luat un ceas sa ajungem pana aici.
Vreme faina, chef de mers si dupa un scurt popas suuuim spre varful Breze (1253 m). Lasam in stanga (nord) molidisul plantat in urma cu mai bine de doua decenii, un extraordinar habitat pentru salbaticiuni, ursi mai ales.
Niste frumoase turnuri andezitice raman in dreapta.

Ajungem pe varful Breze.
Cu toata pacla, putem admira spre nord varful Tarsei si la dreapta acestuia chelioasa Plesca ce domina dinspre vest depresiunea Runcu-Tataru.
Ne asteptam ca de aici incolo sa fim nevoiti sa infruntam desetul obraznic al molidisului, exceptand inlantuitele mici poienite si portiunile custuros-andezitice ce leaga varfurile (sudic si nordic) ale Brezei.
Nu a fost sa fie, din fericire deplasarea este lejera, pe o poteca vag sinuoasa, larga de mai bine de-un metru, recent parcursa de Mos Martin, dovada balegile strasnice, pline de seminte de afin, zmeur si mur dar si jir, abia cazut dupa cele dintai brume.

Nu peste mult in fata si spre dreapta, dincolo de molidis, in fagetul matur intercalat cu rari paltini, se iveste un varf stancos fotogenic din lave andezitice tinere, sur argintii. Le suim sau ocolim, dupa caz, prin stanga, admirandu-le apoi dinspre nord spre sud-vest.
Remarcam ca marcajul triunghi rosu, terminat pe varful Breze, continua spre Pietrele Lucii cu un fel de premarcaj turistic punctiform, adesea scurs, realizat cu vopsea alba de catre clubul turistic maghiar Eke.

Coboram spre o inseuare si de acolo spre dreapta intrezarim stancariile ce puncteaza fagetul superb, partial deja desfrunzit, podit cu un strat gros, fosnitor, auriu-ruginiu si cu alte excremente impresionante de urs.
Hribele se ivesc imediat, de la cele cu calota cat palma unui voinic, la altele uriase, cu calota depasind 25-30 cm diametru, cu siguranta mult peste 1 kg greutate dar…batrane, acaparate de limacsi albastrii, scarabei albastru-vioolaceu sidefii si viermi.

Doua ore ne sunt suficiente suficiente pentru a poposi pe Pietrele Lucii (lucioase adica, stralucitor-argintii in soare), de fapt o stancarie unica cu aspect de cuirasa compacta de andezite stratificate orientate est-sud-est si cu un mic mot stancos spre nord-vest, strajuit de un molid tanar solitar.
Departe e Statiunea Turistica Izvoare, cateva cabane din zona Brazi I si II, in fundal platoul vulcanic Gutai inecat in neguri, mai la dreapta varful Mogosa si pe urma putin din pajistea alpina a Ignis Est.

Alec se apuca la ciupercarit dar primul trofeu bogat il aduce Mitica.
Il urmez, prospectand versantul sud-estic accidentat, cu platose andezitice si brane inierbate cu tarsa, si adun in nici 10 minute vreo 8 kg de hribe superbe.
Alec porneste si el la vanatoare, revenind cu vreo 10 kg de manatarci.

Pornim din nou pentru a fotografia stancaria, acum in soare, a Pietrelor Lucii si absolut intamplator dam peste alte vreo 2 kg hribe minunate, bej maronii, altele brun-negre, toate cu pulpa ca spuma laptelui.
Rucsacii mici de tura sunt urgent burdujiti cu trofeele nevisate.
Profitam de extraordinara panorama si soarele generos, relativ aproape, sub noi, fiind conul impadurit si cu alura de magura Stedia Mica, apoi zona viitoarei acumulari Runcu-Tataru, ne punem pe pranzit.

Nu peste multa vreme o imensa umbrela intunecata acopera orizontul sud-sud-vest-vest si ne determina sa ne intrerupem prematur reveria pe la ora 12,15.
Coboram Pietrele Lucii prin dreapta si dam…peste alte trofee ciupercistice care umplu rapid si rucsacul lui Aurica.

Limbile sudice de grohote ascund izvoare nevazute, ceva mai jos terminate in scaldatori de mistreti si zone mocirloase intens scurmate de grohaitoarele nevazute. O luam in jos pe versantul abrupt si adesea blocat cu doboraturi de vant, infruntam tesatura murilor taratori, iesim intr-o volta a drumului auto-forestier care cobora spre valea Stedea si apoi spre valea Runcului.

De acum incolo ne plimbam realmente, urmand drumul in panta usoara, spre sud-sud-vest. Versantul aflat in umbra este mult mai racoros, tomnatec.
O utilitara Dacia papuc carosata, de la o firma de distribuire-asistenta gaz metan, ocupata de o mai varstnica matroana cu ifose, este parcata langa drum, aproape de cumpana apelor.
Presupunem ca sotul acesteia cauta ciuperci pe-aproape in timp ce ea asculta radioul, dar nu. Dintr-o data o bubuitura seaca de pusca sparge linistea codrului.
Braconajul este scopul duminicalei lor deplasari in zona. Ce tupeu porcesc! Abia a trecut de ora 13 dar nu se sinchisesc deloc de asta, impuscand te miri ce, in ziua mare.

Ciupercarii auto-turistici se inmultesc intre timp, imensa defrisare-plantatie de molid misuna de culegatori iar roadele le putem vedea odata ajunsi pe la ora 14 la masina.
O fetita scumpa, de vreo 10-11 ani ne pozeaza in mana cu o imensa hriba, stand alaturi de cosercile impletite din nuiele si plasele debordand de ciuperci, mandra de recolta adunata impreuna cu mama sa. Zici ca suntem intr-o parcare urbana, nu in ditai codrul, pe un oarecare drum forestier laturalnic.

Pornim imediat spre Baia Mare.
Constatam ca pe masura ce ne apropiem de Statiunea Turistica Izvoare, zona La Cruce, iar mai apoi coborand incantati de privelisti pe Valea Neagra, spre Firiza, numarul celor iesiti la ciupercareala se inmulteste.

Pe cand intram in Firiza soarele generos inunda depresiunea si lacul de acumulare iar la ora 16 ne incheiem splendida tura parcursa lejer, per pedes, in doar 5 ore.

Recunostem ca, intr-un fel, chiar am practicat de-aceasta data un turism utilitar, spre posibil umana invidie a lui Toni Minghiras & Co.
Deh, cateodata asa ceva chiar nu strica…

Foto: Pietrele Lucii (cuirasa)