De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.977 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 92 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până astăzi, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 758 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 103
2. Arad 229
3. Argeș 51
4. Bacău 65
5. Bihor 83
6. Bistrița-Năsăud 82
7. Botoșani 155
8. Brașov 219
9. Brăila 16
10. Buzău 13
11. Caraș-Severin 48
12. Călărași 35
13. Cluj 177
14. Constanța 155
15. Covasna 91
16. Dâmbovița 30
17. Dolj 43
18. Galați 183
19. Giurgiu 47
20. Gorj 8
21. Harghita 6
22. Hunedoara 254
23. Ialomița 89
24. Iași 107
25. Ilfov 117
26. Maramureș 45
27. Mehedinți 17
28. Mureș 203
29. Neamț 265
30. Olt 11
31. Prahova 39
32. Satu Mare 32
33. Sălaj 13
34. Sibiu 101
35. Suceava 1.614
36. Teleorman 59
37. Timiș 275
38. Tulcea 13
39. Vaslui 38
40. Vâlcea 13
41. Vrancea 116
42. Mun. București 730
TOTAL 5.990
Totodată, până acum, 282 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 523 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 208 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.984 de persoane. Alte 74.233 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 59.272 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 558 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.183 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 366 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 8.992 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.423.449 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 694 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania, 37 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 43 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 9 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 10 aprilie 2020, au fost raportate 697.732 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Italia 143.626 (+4.204) 18.281 (+612) 30.455 (+3.964)
Spania 152.446 (+5.756) 15.238 (+683) 55.668 (+3.503)
Franţa 86.334 (+4.286) 12.210(+1.341) 25.195 (+1.754)
Germania 113.525 (+5.323) 2.373 (+266) 53.913 (+1.506)
Regatul Unit 65.077 (+4.344) 7.978 (+881) 588 (+229)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 10 APRILIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*
1.563.857 (+87.038) 95.044 (+7.228) 376.734 (+21.220)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 9-10 aprilie 2020