De la Lacul Albastru, pe Mons Medius-Baia Sprie

Imi da ghes o tura duminicala in Muntii Lapusului, pe varful Varatec si de acolo la taul cu acelasi nume, cu retur pe la Mina Varatec-Baiut-Pasul Rotunda…. Anuntandu-l pe Papa ca Iancsi e interesat de-o tura si ca vine la Baia Mare, se prezenta drept amator de o tura, cu conditia ca aceasta sa nu fie excesiv de lunga si dificila (tinand cont ca trecuse in al 87-lea an al vietii pe 24 iunie a.c.), si fiindca, daca bine-mi amintesc, nu mai facusem o tura alaturi de el dupa cea aniversara, din Parcul National Muntii Rodnei la 17 iunie, mi-am spus ca e preferabil sa-l avem in echipa chiar asumandu-ne riscul de-a parcurge de-aceasta data un circuit ceva mai scurt, interesant insa si rezonabil sub aspectul efortului. 

Lacul Albastru, Baia Sprie – Autor: Lucian Petru Goja

Ne intalnim dupa ora 7,30 si pornim inspre Baia Sprie. Pana in zori fusese luna plina dar un cer mai mult acoperit, pacla, fara bruma nocturna, cu alte cuvinte o vreme numai buna de drumetii, nu si pentru fotografii dar… nu le poti avea pe toate odata, nu-i asa?

Depasim Primaria si Catedrala romano-catolica din Baia Sprie si oprim intr-o parcare din stanga.
De aici ne luam rucsacii si pornim in susul stradutei pavate si abrupte spre poalele cu ghistinis (arborete de castani comestibili) de la liziera sudica a dealului Minei (Mons Medius).
La capatul stradutei si la cea de-a doua deviere spre stanga se remarca o sageata pe care e inscris Lacul Albastru.

Dupa circa 20 m abandonam ramificatia si continuam in dreapta pe o poteca, nu mai larga de 1 m, flancata de un gard viu de carpen.
Dupa vreo 50 m ajungem la ghistinis (nefericit reper – in dreapta e o gramada de cateva sute de pet-uri de 1,5-2 l).s.

De aici suim pe o carare, parte dintr-un veritabil evantai de poteci, toate urcand spre Lacul Albastru dinspre diferite locatii din Baia Sprie si marcate excelent, la standard, ingrijit-responsabil si estetic (cruce rosie, galbena si albastra).
Numarul mare de poteci inguste, taind ghistinisul apoi gorunetul si o zona restransa cu pini, frecvent acompaniate de drumuri pentru carute, mai apoi de TAF iar unele dintre ele destinate pentru accesul utilajelor, ii pot deruta pe cei care nu cunosc zona.
Mentinam directia nord si avand drept reper un mare versant nud, cu grohote ocru-vinete, sigur se ajunge la Lacul Albastru.

Lacul Albastru a aparut pe locul prabusirii unui stravechi abataj in al carui caus aproximativ circular, apele pluviale si cele provenite din modestele izvoare din zona s-au adunat datorita fundului format din argile si caolin impermeabil.
Culoarea albastra, uneori verde-zmarald, se datoreaza solubilizarii unor saruri de sulf.

Ultima data fusesem la lac pe 26 octombrie 2007 cu geologii Emanuel Moni Klein (ajuns victima a unui stupid accident rutier mortal din Baia Mare/august a.c.) si Aurelian Stefanoiu. Atunci am urcat dinspre Putul Francisk pe Valea Borcutului, in continuare pe langa mina Mina Boului in care se exploatase filonul secundar numit Vana Boului si-apoi pe langa Crapatura Zorilor-abatajul lung, orientat vest-est destinat exploatarii filonului principal, ajungand la Putul Poni (destinat aerajului) pentru a atinge varful Mons Medius (zona de nord-estica) si cobora prin exploatatia neferoaselor in cariera catre vestita capela romano-catolica numita Calvaria, din Baia Sprie.

Acum, constat ca Papa e-n forma si trupa cu chef, si propun o varianta inedita, in premiera pentru noi toti, cum altfel decat soc?
In acest scop o luam pe langa lac spre est (o vreme pe marcaj cruce rosie si albastra, mai apoi doar cu marcaj cruce albastra) pe un drum fost tehnologic minier avand o usoara tenta descendenta.
Poteca taie gorunetul in care se pot remarca foste locatii de sonde ale IPEG Maramures sau guri de galerii prabusite.

Ajungem astfel la gura fostei mine de prospectare geologica denumita Screper si menita sa jonctioneze la diferite niveluri de profunzime filoanele multisecularelor abataje in care se exploatasera cu deosebita dificultate minereurile aurifere din filoanele dure, cuartoase.
Intalnim la tot pasul roci cu structuri si colorit aparte care ne atrag atentia.
Urmeaza lectia practica de geologie in care Aurelian Stefanoiu ne prezinta (pasionat) cuart filonian, hematit (o roca densa, rosietica), jasp visiniu sau sur-negricios, de fapt o piatra semipretioasa usor slefuibila pentru a se metamorfoza in variate podoabe si decoratiuni vestimentare, limonit bej-ruginiu-ocru alaturi de roci decrepite (afectate de stravechile tehnologii de exploatare a minereurilor prin incalzirea cu foc a peretilor abatajelor si racirea lor brusca, cu apa si otet, care ducea la fractionare, faramitare).

Drumul cobora spre terasa dinaintea galeriei Screper. Noi o luam direct in sus, pe piciorul abrupt si impadurit cu gorunet.
La nici 20-40 m mai spre est debuteaza vasta exploatare in cariere a Mons Medius.

Desi e innorat, o specie de graminee cu inaltimi ce depasesc adesea 70-120 cm, de culoare aurie, dau impresia ca soarele se revarsa magic asupra versantului nud spre treimea sa superioara.

Suim in scurte serpentine, printre grohote si stancarii marunte constituite geologic din andezite piroxenice de Canic-Jireapan oxidate hidrotermal si facand parte din dike-ul andezitic care continua la est-sud-est, pe sub raul Sasar spre Cavnic.

Limbi nude de versant abrupt, flancate de pini solitari si fotogenici, lasa vederii crampeie cetoase din Baia Sprie. Dupa ora 10 soarele incepe sa straluceasca timid printre nori.

In dreapta si-n plonjeu putem admira perimetrul cu cladiri aparent minuscule ale EM Baia Sprie, la dreapta lor DN 18, raul Sasar ca un firicel argintiu si, dincolo de acesta, varful Ascutit (dealul Ciontolan). Mai departe dar tot inspre sud-est apare varful Mogosa, irecognoscibil de-a dreptul.

Ne aflam la circa 150-100 m sud-est de varful Dealul Minei (730 m altitudine). Spre surpriza noastra, aici, dam succesiv de infricosatoare abataje multiseculare, inguste de 70-150 cm, afunde insa, cu funduri invizibile deoarece se situeaza la adancimi de 40-50 m, alteori ceva mai largi, cu alura de lunga transee lata de pana la 5-8 m, afunda de doar 5-10 m dupa colmatarea prin prabusirea peretilor andezitici piroclastici cu frecvente prezente filoniene.
Pe fundul vechilor abataje de aici, reprezentand exploatatii de suprafata ale arborescentelor ramificatii derivate din filonul principal, crescusera intre timp goruni vanjosi, cu siguranta batrani de mai bine de 70-100 de ani.

In timp ce suim spre varf, in zona sud-estica nuda si arida, dam peste alte doua abataje-transee lungi si afunde.
In curand ajungeam pe varful Dealul Minei marcat cu borna topo. Putin mai inspre sud-vest, pe o terasa restransa, fusese amenajat odinioara un bordei din piatra din care azi au mai ramas zidurile de pe trei laturi, inalte de 1,3 -1,5 m.

De aici, daca privim spre nord, ne va impresiona calota cheala si vasta a Ignisului. Spre vest, la 300 m, e Valea Borcutului (obarsia), cu izvoare minerale, iar dincolo de ea dealurile Outu, Bulat si Rosu, acoperite cu codri de gorun si fag, respectivi cu castani comestibili la lizierele inferioare.

Dupa un scurt popas, continuam pe culme spre vest si in curand ne bucuram sa dam peste un tanar turist solitar venit dinspre Valea Borcutului.
Urmam culmea cu afinis si numeroase denivelari spre apus, dam peste un abataj ingust si afund de cca 10-12 m in care intre pereti ramasesera intepenite stalpii-stuturi ai stravechilor casturi, un fel de schele pe care se cobora in abataje sau se iesea la suprafata cu pretiosul minereu aurifer.
Turistul solitar ne spune ca a dat in zona peste trei caprioare. Pe sol remarc crotine de iepuri si caprioare.

La un moment dat, la aproximativ 200 m vest de varful Mons Medius afundatura accidentata a unui larg abataj orientat sud-vest-nord-est ne obliga sa facem un ocol larg prin nord-est-nord-nord-vest pentru a ajunge mai apoi la celebrul abataj Leppen, cu trei spectaculosi martori de eroziune, din care unul spectaculos, central.
Acestia reprezinta de fapt fragmente de filon cu alura de pilieri striati oblic, ocru-sur-verzui. Aici, in urma cu un an, un minier ne aratase locurile in care cei care fac comert cu flori de mina cauta dupa pretioasa baritina printre accidentatele andezite piroclastice care constituisera aici fostul tavan al unei galerii prabusite.

Deplasarea devine mai facila. Deviem din cand in cand spre sud-vest pentru a panorama spre Baia Sprie, din pacate in continuare invaluita in neguri.
Clopotele grav-melodioase sporesc farmecul zilei in timp ce coboram pe langa mina Kukuk (corect Kakuk sau, in traducere din limba maghiara, Cucu) spre zona de la nord de Lacul Albastru care se ivi stralucind magic printre coroanele gorunilor si cele ale pinilor.

In dreapta si ceva mai sus spre nord-vest ramane Putul de aeraj Poni.
Dupa cateva volte (pe poteca marcata cu cruce rosie) ajungem la un abataj de suprafata dar si cu o galerie suspendata la capatul unei poteci inguste de-o palma.
In cateva minute ajungem in dreapta lacului, la un loc de popas ingenios amenajat cu masa si banci. Azi in picioare a mai ramas doar masa, bancile fiind devastate de picnicari.

In curand apar doi turisti, imediat altii doi, in cele din urma un grup mai maricel de fete si baieti. Din pacate constatam ca zona Lacului Albastru e destul de pangarita prin abandonarea iresponsabila a ambalajelor si gunoaielor menajere de tot felul dar si prin omniprezentele vetre de foc.

Dupa un binevenit popas coboram in Baia Sprie pe unde am urcat.
Ne incheiem frumosul circuit in plin soare, dupa circa 5 ore de la debut.
La noapte va ploua iar pe culmile de 800-900 m altitudine, in zori, apar diafanele diademe alb-argintii de chiciura ale iminentei ierni.

Sursa: Lucian Petru Goja