Craciunul este una dintre sarbatorile preferate pentru handbalista Ada Nechita. Jucatoarea HCM-ului isi aminteste cu drag serile de Ajun cand, impreuna cu sora ei, confectionau ghirlande multicolore si impodobeau pomul de Craciun, dupa care Mos Craciun le umplea casa de bucurie aducand daruri multe.
Craciunul, marturiseste Ada Nechita, cu tot arsenalul lui de semnificatii si obiceiuri, este una dintre cele mai dragi sarbatori. “Nasterea Domnului Isus Hristos este pentru mine una dintre cele mai frumoase sarbatori. Traditiile si obiceiurile de Craciun le voi pastra mereu in suflet, sunt comori ale sufletului meu si le pastrez la loc de cinste”, spune Ada.
Amintiri frumoase o leaga pe handbalista de la HCM Baia Mare de perioada magica a Craciunului, amintiri pe care le deapana cu mare drag: “Fiecare Craciun petrecut in sanul familiei si inconjurata de cei dragi imi trezeste amintiri de neuitat”.
Unul dintre ritualurile preferate era pentru Ada sa impodobeasca bradul impreuna cu sora ei. “Imi amintesc cu drag de frumoasele seri de Ajun, cand asteptam nerabdatoare impreuna cu sora mea sa impodobim bradul. Apoi in jurul lui incepeam sa cantam colinde. Cu toata familia asteptam sa vina Mos Craciun si atunci cand sosea ne umplea casa de bucurie pentru ca mereu venea cu multe daruri. Sunt clipe frumoase, dupa care cred ca tanjim cu totii”, povesteste Ada Nechita pentru eMaramures.
Creativa si competitive fiind de mica, Ada nu se multumea cu decorurile cumparate, ci confectiona propriile ei podoabe pentru bradul de Craciun. “Faceam ghirlande din coli de diferite culori, le prindeam cu lipici si impodobeam cu sora mea pomul cu aceste ghirlande. Eram foarte multumite ca am contribuit la ornarea bradului. Erau ca un curcubeu ghirlandele noastre, ne placeau sa fie in toate culorile”, isi aminteste Ada.
Nu era o fetita pretentioasa, o bucurau toate cadourile pe care Mos Craciun i le lasa sub cetina. “Eram fericita pentru toate cadourile pe care le primeam cata vreme stiam ca Mos Craciun le-a lasat pentru mine”, zambeste handbalista.
Si fiindca 2013 a fost un an bun, Ada este convinsa ca Mos Craciun nu o va uita nici de aceasta data: “Pentru ca am fost ascultatoare, cu siguranta va veni si un cadou din partea Mosului. Dar eu imi doresc sa fiu sanatoasa si sa am impreuna cu echipa realizari in noul an”.
Sursa: Ramona-Ioana Pop