Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a prezentat joi procedura prin care românii vor putea descărca certificatele verzi digitale. Acestea vor avea un cod QR și vor fi folosite la punctele de trecere a frontierei.
Este documentul care ne redeschide lumea şi şapte ţări europene au început deja să îl emită, cu o lună mai devreme decât ne aşteptam. Printre ele, Grecia, Bulgaria şi Croaţia, destinaţii preferate de mulţi dintre noi pentru vacanţa de vară. Documentul este securizat şi va fi eliberat gratuit în toate statele membre UE. La noi va fi disponibil până la sfârşitul acestei luni, promit autorităţile. Certificatul verde digital este programat pentru a fi lansat la 1 iulie, iar în România va exista un portal dedicat. Certificatul va putea fi prezentat în vamă în firmat fizic sau pe telefon sau alt dispozitiv, chiar şi ca fotografie, întrucât codul QR poate fi scanat.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a anunțat că România este în grafic în ceea ce privește pregătirile din punct de vedere tehnic pentru eliberarea certificatelor.
”Se lucrează la acest subiect de peste două luni. Colegii de la STS au avut un test cu gateway-ul european, săptămâna trecută, lucrurile au mers foarte bine. Vă prezint câteva elemente importante. Certificatul ne va ajuta ca la nivel european să avem o abordare uniformă. S-au putut ridica diversele restricții și s-au intensificat activitățile de turism, la pachet cu creșterea mobilității. Acesta ne va ajuta la călătoria între state, dar trebuie să ne asigurăm că toate certificatele și dovezile prezentate sunt veridice. Acest lucru va fi făcut cu ajutorul Codului QR. Câteva elemente de reper: Vom avea un site, unde vom crea un cont, ne autentificăm, apoi primim pe e-mail un link de unde descărcăm certificatul, care se referă la vaccinare, la recuperare (am trecut prin boală) sau absența infectării dată de un rezultat PCR-negativ. În spatele demersului, sunt mai multe aplicații desenate de către STS. Vreau să știți cu toții că datele nu sunt transmise mai departe, ci rămân în sistemul nostru.” a declarat Andrei Baciu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Vecinii bulgari sunt printre primii europeni care îşi pot elibera deja certificatul digital pentru călătorie. La fel şi grecii sau croaţii, dar şi germanii, polonezii, cehii şi danezii. Trebuie să aibă schema completă de vaccin, să fi avut deja boala sau să aibă un test PCR negativ, făcut cu 72 de ore înainte de orice călătorie. Certificatul verde va fi valabil 12 luni şi ar urma să fie implementat la începutul lunii iulie.