O blanda lumina, ca de candela, mangaie Grosi-ul de pe langa Manastirea Habra apoi invioreaza calota alba a Ignisului, de la relee catre Varful lui Ilie. Astrala atingere se extinde apoi treptat asupra Secaturii Gutaiului, Apostolilor, varful Mogosa, coborand catre Arsita, glisand spre Satra lui Pintea si de-acolo se-ntinse lasciva pe deasupra Culmii Prelucilor, scaldand in cele din urma in feerii alb-argintii Copalnic Deal.
Asta la scara macro fiindca urmarind evolutia luminii in dimineata zilei de sarbatoare ne atrage atentia mirificul joc al umbrelor caselor, surilor, prunilor, prelunga lor proiectie ireala, verdele luncilor, ocru-maroniul coroanelor fageturilor…
De departe, dinspre vest, poiana alpina troienita a varfului Pietroasa aduce cu un demiurgic ochi clarvazator.
Vezi galeria foto (click aici…)
Soarele se salta peste orizont dupa ora 8,15 explodand in lumini orbitoare de galben-portocaliu proiectate deasupra localitatilor Sisesti, Dumbravita, Carbunari.
Din Cernesti o luam la stanga catre Fanate, Ciocotis si-n cele din urma spre satul Bloaja, botezat fara succes Izvoarele, pitit la nord-vest de Satra lui Pintea (piramida impadurita) care incepe sa domine in curand orizontul in dreapta.
La stanga, serpuind prin ingusta-i lunca, curge sporovaind molcom Bloaja.
Departe, catre nord, deasupra turlei ascutite a monumentalei biserici din Fanate, se conturreaza spinarea alba, impresionanta a Muntilor Gutai, de la Secatura si Gutaiul Doamnei catre Trei Apostoli (Gutaiul Mic) in timp ce-n plan mult mai apropiat atrage atentia ritmul plastic al succesivelor terase, acum in tonuri variind de la un verde saturat si tonic la verde fistic, ocru, brun-roscat.
In Fanate, dar mai ales in Ciocotis, avem parte de alte bucurii iscate de sansa revederii traditionalelor casute cu prispe-nguste, fatade anticipate de un modest sir de stalpi de stejar sumar ornamentati si uneori invadati de ghirlandele de vita de vie hibrida de pe care mai atarna si-acum (curios) ciorchinii strugurilor negriciosi, pereti spoiti intr-un catifelat si odihnitor albastru ultramarin, cateodata un chenar alb incadrand colturile, deschizaturile ferestrelor, cadrul usii.
Absolut nimic nu tradeaza pe-aici ziua nationalei sarbatori de 1 decembrie.
Lumea-si vedea cuminte de indeletnicirile cotidiane, de la dusul laptelui catre centrele de colectare, la caratul balegarului de grajd cu straful tras de cai pe viitoarele holde din camp, la intoarcere ducand spre casa claile de fan, clencerii ori jirezile de otava.
Unii trebaluiesc prin ograzi si curti, taind lemne pentru foc, hranind ciopoarele de oi in staulele restranse, altii suie cu carele la padure.
Intrusii, cei care iscam intrebari fara raspuns si aprinse discutii pe la porti, suntem noi, veneticii, inexplicabil interesatii de arhaisme si vechituri arhitectonice in loc sa admiram faloasele case, uneori veritabile vile, de curand crescute si pe-aici.
Poate ca doar cetele de copii de clase primare ce se plimba intr-o zi de luni pe asfaltul satelor de la poalele Satrei, tradeaza intr-un fel ziua sarbatoreasca in care ne aflam.
Ne surprind in Ciocotis, apoi si-n Bloaja, doua porti morosenesti marete frecvent intalnite pe Valea Izei, din Oncesti spre Barsana dar si pe Valea Cosaului, din Budesti in Sarbi si Calinesti, defel specifice locului, simbolizand insa belsugul, darea de mana, aroganta ostentativa a gazdelor, prima baituita natur, cea de-a doua imbacsita hidrofug cu ulei ars si trimitand mai degraba la arta afro a lemnului.
In curand soseaua ingusta cobora spre malul geografic stang al Bloajei iar sus, in culmea nord-vestica, se iveste mai intai stancaria Runcu si imediat dupa aceea Bulbucul – intruziuni andezitice piroxenice din Pliocen tradeaza tardivele eruptii vulcanice, imi spuse amicul geolog.
De-acum albia Bloajei devine mult mai accidentata, cu numerosi bolovani multimilenar rulati si rotunjiti, unii dintre ei recent scosi la drumul pietruit dar strasnic muiat si namolit de recentele zapezi, consistente pe-aici.
E minunat spectacolul luminii soarelui scotand in relief stralucirile apelor unduinde, umbrele versantilor, dar mai ales ipostazele pitoresti ale stancarilor Runcu si Bulbucu.
Un strat mizgos-clisos de nea acopera in curand drumul desfundat de autocamioanele ce cara bustenii din parcheturile silvice ale Bloajei, baltile largi si din ce in ce mai afunde conferind tentativei noastre izul unui ad hoc incropit raliu Camel Trophy.
Drumul suie usor, lasand in dreapta doua mici plantatii de molid, dintr-a doua tocmai se recolteaza viitorii pomi de Craciun. Stratul de nea se ingrosa pana la mai bine de un lat de palma iar versantii se albira a iarna sadea.
Doar stralucirea soarelui ia intr-un fel in saga acesti primari soli hibernali.
Nu peste mult coboraram lejer spre malul geografic drept al Bloajei oprind in dreptul unei rastigniri modeste. Deasupra ei ne atrage atentia un clasic mar Yonathan debordand de parguit-inghetatele-i poame rosii ca niste globuri.
Coboram si imediat traversam valea peste o punte din profile metalice laminate acoperite cu o groasa si parsiv-alunecoasa cuirasa de gheata.
Ne aflam in preajma a circa jumatate din gospodariile Bloajei (Izvoarele), unele trainice si deosebit de bine organizate cu grajd, sura, cotete pentru porci, staul pentru oi, altele aflate intr-un ireversibil proces de ruina.
Un ciopor de oi turcane imi atrage atentia, poate fiindca se profileaza intr-un mod aproape semanatorist-patetic pe fundalul versantilor nordici ai Satrei lui Pintea.
Neaua atingea in batatura 20-25 cm, fiind tasata si nocturn inghetata. Prima data dam binete unui gospodar trecut de jumatate de veac si surazatoarei sotii.
Sunt vizibil surprinsi si bucurosi de aparitia noastra inoportuna. Ciobanestii lor metisati se imprietenesc in curand cu labradorita mea retriever, dialogand si zbenguindu-se-n felul lor pe imaculata pajiste.
Un drumeag troienit ne conduce spre biserica de lemn, monument istoric uitat de oficialitati dar mai intai de preotul paroh care de cativa ani oficiaza in noua bisericuta din capatul de sus al satucului.
Sub biserica cu prispa atipic spoita-n ultramarin, admiram casa de lemn din Bloaja nr.4, cu sarpanta dranitata si partial recent inoita, a moldoveanului de multa vreme aciuat prin aceste meleaguri, Rafila Bojica.
Aflam mai apoi in Bloaja ca preotul, dupa niscaiva mismasuri dubioase comise cu obiecte de cult din biserica veche de lemn stramutata din Rohia, datata sec. XVII, si incercarea unor asa zis muzeografi de ridicare a unui Christ sculptat in lemn (biserica fusese de rit greco-catolic ca foarte multe lacase de cult maramuresene, ulterior confiscate de biserica ortodoxa), sustinea pierderea cheii, de multa vreme localnicii nemaiputand prin urmare sa vada si constate ce a fost si ce a mai ramas in acest edificiu de patrimoniul.
Prin sparturile turlei putem vedea micul clopot turnat in bronz si frumos ornamentat dar de tare multa vreme sortit muteniei.
Este iarna veritabila de jur imprejurul bisericii insa privind peste satucul in care mai vietuiesc doar 11 familii, multe gospodarii fiind pustii, parasite deplin ori numai in anotimpul rece, descoperim un crampei pitoresc insorit al Bloajei iar pe un delusor, noua bisericuta de lemn, lambrisata la exterior. In dreapta ei si mai sus, codrul de fag punctat de siluetele portocalii-ocru ale unor larice nedespuiate de cetina si o mare insula verde intunecata, de molid.
Un drum forestier recent amenajat suie avantat catre est, poate spre Pasul Rotunda sau orientandu-se-n curand spre abruptul nordic al Satrei lui Pintea.
Cam asta era tot ceea ce merita vazut si admirat in Izvoare (Bloaja). Precum cu circa 8-10 ani in urma cand fusesem in doua randuri, si-n anotimpuri diferite, pe aici am simtit ca din punct de vedere agroturistic zona aceasta ofera niste lucruri minunate (trasee spre Pasul Rotunda–Baiut si Cavnic, trasee spre Satra Pintii, Schitul si Manastirea Satra, trasee mountainbike) apoi vara, de-alungul luncii Bloajei, numeroase locuri pentru plaja si picnic.
Intr-un ultradebut de primavara, pe la infloritul luscutelor, branduselor si-al calugarilor, facusem impreuna cu D. Istvan un extraordinar traseu dinspre valea raului Cavnic si putin la nord-est de Surdesti, pe la Taul Rachitele pana la Bulbuc, cu retur pe Valea Tisei si Piatra Tisei Cavnic (dar cati se mai incumeta azi la talpuiri de 8-9 ore si circa 20-25 km?).
Caldura soarelui face ca streasinile sa lacrimeze clipocind, concomitent inmuind si mai tare neaua de pe drum, marind baltile neocolibile prin orice manevre.
Decidem s-o luam indarat admirand din alta perspectiva Bulbucul, Runcul, Satra Pintii, batranestile case catifelate-n albastru ultramarin, descoperind dincolo de Ciocotis, la dreapta sus, catre vest, un colt de basm al localitatii Trestia, mai apoi, rasarind ciudat dintr-un tanar faget, cupola unei solitare biserici.
Intre timp lumea se mai animase si ulita principala este intens circulata dar in continuare nimic nu tradeaza in vreun fel faptul ca si aici, la poalele Satrei lui Pintea, se sarbatorea Ziua Nationala a Romaniei. Afisele electorale lipite pe garduri, porti, stalpi, unele din ele rupte si plouate, ne fac insa sa credem ca, macar in campaniile electorale (precum ca cea recent consumata si incheiata cu parlamentarele din 30 noiembrie), si aceste comunitati rurale apartin Romaniei.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
