Peste 320.000 de euro au fost incasati ilegal de fermierii maramureseni in ultimii patru ani, iar acum Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura a inceput recuperarea sumelor. Din debitul total, mai trebuie redobandita suma de 125.000 de euro. Oficialii maramureseni sustin ca nu este vorba de o frauda, ci de greseli neintentionate, asa ca singura sanctiune consta din retinerea banilor incasati ilegal, recuperarea fiind facuta din subventiile pe suprafata care se acorda in acest an.
Aproximativ 1.000 de fermieri din Maramures au incasat ilegal subventii europene in valoare de peste 320.000 de euro, insa nu sunt considerati infractori, ci neatenti sau nestiutori. Din suma totala incasata necuvenit mai sunt de recuperat peste 125.000 de euro, banii fiind retinuti din subventiile anului urmator sau recuperati de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
„Pentru diferentele dintre suprafetele declarate de fermieri si cele gasite in teren, in cazul in care pentru diferentele respective s-au primit bani in anii anteriori, sunt plati necuvenite si trebuiesc recuperate. In perioada 2007-2010, suma constituita ca debit, ca plata necuvenita, este de 1,3 milioane de lei, suma pe care oamenii trebuie s-o dea inapoi. S-au recuperat 55%, respectiv 756.000 de lei”, a declarat Florin Urs, directorul APIA Maramures.
In Maramures sunt peste 36.000 de proprietari de terenuri agricole, iar suprafata pe care se solicita subventii depaseste 163.000 de hectare, fiind faramitata sute de mii de parcele agricole. Conducerea Agentiei judetene de Plati si Interventie pentru Agricultura sustine ca incasarile ilegale ale subventiilor pe suprafata nu sunt ingrijoratoare, reprezentand doar 0,29% din cei 112 milioane de euro platiti in Maramures ca subventii in ultimi patru ani. In plus, fenomenul incasarilor necuvenite este in regres, fiind sub media pe tara.
„Daca in 2007-2008, rata de eroare dintre suprafata declarata si suprafata determinata era de 14%, in 2011 a scazut considerabil, judetul Maramures avand o rata de eroare de 1,75%. La nivel national, rata de eroare este de peste 3%”, a explicat directorul APIA Maramures.
Cei mai multi dintre fermierii sanctionati vor fi nevoiti sa dea inapoi incasati ilegal din cauza faptului ca nu si-au masurat suprafetele, declarand dimensiunile inscrise gresit in titluri de proprietate, documente de folosinta sau declaratii de la registrul agricol. Totusi, departamentul de control al APIA recunoaste ca sunt si suspiciuni de frauda intentionata.
„Sumele platite oarecum in plus, pentru ceea ce nu exista, pana in acest moment, nu s-au dovedit a fi incasate in urma unor actiuni de intentie, de frauda. Cele mai multe sume fiind din greseli neintentionate, insa avem dosare care sunt in cercetare la diferite institutii pentru posibile tentative de frauda sau posibile actiuni de fraudare”, a declarat Urs.
Pentru a evita pe viitor rambursarea intr-o singura transa a platilor incasate ilegal pe parcursul mai multor ani, fermierii au la indemana o singura solutie: sa-si masoare parcelele detinute.
„Sa isi masoare parcelele pentru care solicita bani. Sigur, masurarea suprafetelor de catre o persoana autorizata presupune cheltuiala, dar e suficienta si o masuratoare mai putin profesionista, dar apropiata de realitate”, a mai precizat directorul APIA Maramures.
Sursa: Catalin Vischi