Deschiderea programului „Craciun in Maramures”, anuntat si pregatit inca din toamna de catre Ministerul Turismului si MaramuresInfoTurism, va avea loc luni, 21 decembrie, de la ora 12:00, la Muzeul Satului din Baia Mare. Organizatorii ii asteapta pe baimareni cu un targ de produse traditionale, alaiuri de coconi colindatori, vin fiert si alte bunatati care sa ii faca sa uite de frigul de afara.
„Timp de cateva luni de zile am planuit si adunat in desaga evenimente de interes turistic pe care sa le promovam celor care vor fi in judetul nostru de sarbatori. De la Ignat pana la Boboteaza, Maramuresul are parte de un noian de obiceiuri de iarna. Ne-am dorit ca atat turistii, cat si localnicii sa le cunoasca si sa afle cum isi pot petrece zilele libere. Asa ca ii invitam sa viziteze pagina web www.craciuninmaramures.ro, conceputa tocmai pentru acest prilej si mai ales, sa se bucure de ce le va oferi Maramuresul in toate aceste zile”, a spus Ioana Tripon, director MaramuresInfoTurism.
Tinand cont ca evenimentul se petrece la o zi dupa Ignat, piesa de rezistenta va fi „pomana porcului”, mai bine zis a porcilor, caci vor fi mai multi “sacrificati” in cadrul traditionalului ritual. Conform traditiei, atunci cand se taie porcul, e bine sa se dea pomana o strachina plina de faina, asa ca nu va lipsi nici mamaliga.
Organizatorii manifestarii de luni, 21 decembrie, sunt Muzeul de Etnografie si Arta Populara Baia Mare, Consiliul Judetean Maramures – MaramuresInfoTurism si Centrul Creatiei Populare. Programul „Craciun in Maramures” include numeroase activitati care se vor desfasura in intervalul 20 decembrie – 5 ianuarie si vor fi organizate de primarii, camine culturale, pensiuni turistice, mesteri populari si asociatii din judet.
Sursa: Andrei Gherghel