Ce s-a văzut la Washington nu are vreo legătură cu mineriadele din 1990 din România – numai cine nu a fost fugărit de mineri poate să spună, ca Dacian Cioloș, așa ceva. Minerii aveau răngi, și au lăsat în urma lor țăndări laboratorul și biblioteca facultății de geologie din universitate – în arhiva TVR sunt imagini cu sediile făcute praf de la PNL și PNȚcd, ca și cu sutele de civili grav răniți. Manifestanții pro-Trump, prin contrast, deși de partea lui este lobbyul pro-arme au venit fără armele lor, deși au permis, fără măcar un cocktail Molotov, fără lideri și fără plan, și au ocupat Capitoliul fără să omoare pe nimeni (cineva de la serviciile secrete a împușcat o femeie, veterană a aviației americane, în interior). Trump este evident vinovatul moral că a împins la decompensare pe acești oameni disperați, care au venit să-și planteze steagul confederat pe Capitoliu, și s-au răzbunat violent numai pe trepiedele și generatoarele de la Associated Press – ce testament mai bun pentru oamenii fără voce, care nu se regăsesc în media, care vor să atragă atenția asupra lor. Dacă vreți neapărat să faceți vreo comparație cu România, deși nu vă sfătuiesc, mai degrabă ați văzut un 10 august american: cei care nu au cîștigat alegerile nu se împacă cu puterea care ocupă sediul puterii, protestează pașnic în majoritate pînă cînd niște descreierați sau diversioniști ocupă clădirea împingîndu-se cu forțele de securitate și, văzînd că e ușor să intri, lăsînd la final patru morți din rîndurile lor și mulți gazați. Astea sunt faptele, restul sunt interpretări – americanii dădeau o lovitură de stat contra puterii legitim alese, conform presei anti-Trump, iar protestatarii liberali și ciolosiști din București își manifestau dreptul legitim de a încerca să intre în palatul Victoria ca să protesteze, conform Euronews.
Comparația servește doar ca să arătăm cît de mult a pierdut publicul românesc orice apetență pentru fapte și ca atare ce ușor de manipulat a ajuns… Dar pentru restul publicului, publicul inteligent, pentru care faptele sunt ce sunt și media e ce e, adică PR cumpărat de unii sau alții în proporție copleșitoare, iată cîteva lucruri la care să meditați și cîteva cărți care merită citite pentru a înțelege America de azi și decăderea spectaculoasă a modelului american.
Prima observație importantă a făcut-o Francis Fukuyama, care încheie cele două volume de peste o mie de pagini despre ordinea globală cu un capitol despre SUA, unde remarcă pesimist că țara a pierdut capacitatea de acțiune colectivă care a fost marele său atu în secolul XX. Dovada? Incendiile din pădure, care erau la fel de numeroase proporțional cu populația acum o sută de ani, dar erau sub control. Azi nu mai sunt. Pentru ca aceeași instituție care ar trebui să le prevină să facă față ar trebui anumite reforme, dar acestea nu se pot face, din cauză de diferite lobbyuri și partizanat în Congres, care se opun oricărei schimbări de status quo. Frank a ales exemplul acesta, dar ar putea alege și exemplul controlului armelor, unde un lobby extraordinar de puternic și partizanatul din Congres împiedică reformele, deși anual mor inutil oameni, unii de mîna copiilor, pentru că nu se pot schimba niște reguli. Nu e o întîmplare că studiile despre lobby au atins paroxismul, că în studiile academice americane lobby = corupție. Janine Wedel scrie de mulți ani despre elitele din umbră americane, rețele de influență care au subminat de mult piața și democrația, și, deși e prima care l-a demascat pe Trump, e aproape singura azi care atrage atenția că fenomenul care l-a creat pe Trump nu poate fi eliminat odată cu el – lumea l-a ales pe Trump să lupte cu lobbyiștii, sigur că au ales prost, dar în afară de acest populist nimeni alcineva nu a venit cu această ofertă, și două treimi din electorat asta voia în anul cînd s-a ales Trump, să dea de pămînt cu Washingtonul corupt. Ăsta e paradoxul populist, l-au ales pe un corupt pentru misiunea asta, dar, repet, nimeni altcineva nu a propus ce voiau ei, măcar retoric. Ăștia sunt oamenii care au dat năvală în Capitol, sediul acestor înțelegeri corupte din spatele legilor, și mesajul lor se va pierde în presa internațională, care se va duce după mesajul, la fel de important, că e prima oară cînd americanii nu respectă rezultatul alegerilor, pentru că sunt orbiți de furia anti-Trump (de înțeles…) și nu mai văd nimic altceva.
A doua observație esențială, pe care am citat-o deja în Căutarea bunei guvernări, provine de la istoricul Perri Arnold: în democrația americană participarea e invers proporțională cu clientelismul. După războiul civil, cînd corupția era la maximum, noii imigranți erau așteptați la docuri de partide, care le dădeau un dolar, un bilet cu o adresă unde să meargă să doarmă și să găsească de lucru și un carnet de partid, pentru că urmau să plătească pentru toate astea cu votul lor. Era o participare la vot de aproape sută la sută. Toate slujbele publice erau politizate și fiecare primar sau președinte ales dădea afară pe toți cei de dinainte ca să-și plaseze clienții. Reformele treptate pentru a reduce clientelismul (vot pentru avantaje materiale ca slujbe, bani, contracte) și a dezvolta o birocrație autonomă față de interesul privat în următorii 40 de ani au dus la prăbușirea participării, care a ajuns după primul război mondial sub 50 la sută și nu s-a mai ridicat pînă în anul 2020. Anul acesta, pandemia (faptul că puteai vota anticipat și prin corespondență) și radicalizarea partizană au readus participarea aproape de nivelul din anul 1900, cu 160 de milioane de americani (66%) votînd la alegerile prezidențiale, mobilizați de ambele tabere. Trendul a început după criza economică din 2008, cînd, brusc, beneficiile materiale directe au reînceput să fie legate de promisiunile electorale în timpuri de austeritate economică. Or, cam greu să demobilizezi odată ce ai mobilizat.
În sfîrșit, a treia observație e că războiul civil american s-a reacutizat în ultimii ani – Trump are și aici o vină. Există războaie care nu se încheie – vedem în viața noastră cum războiul rece cu Rusia continuă și face victime, Siria de exemplu – și la fel este și cu războiul civil american, reflectat în o sută și cinzeci de ani de hărțuieli administrative, legale, electorale și simbolice. Destul să vezi cum se votează în statele din sud ca să înțelegi că nu s-a încheiat, destul să știi de partea cui a luptat fiecare atunci ca să prezici cine a cîștigat alegerile mai des în ultima sută de ani. Mișcările ideologice radicale, precum 1619, care vor să rescrie istoria americană precum cea a unei republici sclavagiste pe fond, precum și mișcări ca Black Lives Matter, care au dus la adevărate războaie urbane prelungite, de exemplu în Portland, unde în fiecare noapte aproape manifestanții se luptă cu poliția pentru clădirea tribunalului federal au creat un climat de violență care a fost tratat extrem de partizan de media. La război nu se mai pune problema de a rezolva prin mijloace de politici publice probleme ca violența excesivă a poliției față de bărbații afro-americani (care nici sub Obama nu a evoluat pozitiv, și unde numai fundația Soros investea de ani de zile în NGOuri care să ajute). Se caută rezolvări de război, adică fiecare tabără vrea să o elimine pe cealaltă. Ca o paranteză, liberalii soroșiști, care din minutul 1 au spus Fără violență! au fost imediat demascați ca menșevici în această nouă revoluție și trași pe dreapta ca devianți. Degeaba fusese cauza discriminării cauza lor (a noastră), ea nu mai este la ora asta o cauză a societății deschise, ci un război. Cine este contra violenței e considerat dezertor- bătăile ideologice pe tema asta fac ravagii de aprope doi ani și taberele se tot purifică. Cei care au ocupat ieri Capitoliul sunt disperați că pierd, că istoria e de partea manifestanților din Porland, a căror violență e scuzată de presa liberală, deși sparg și jefuiesc magazine private în fiecare zi. Dovadă că nu au avut lideri și au fost ghidați numai de apelurile stupide ale lui Donald Trump e că au făcut ce au făcut – ocuparea Capitoliului, ceea ce le-a precipitat scufundarea.
Cine vrea să vadă jumătatea plină a paharului poate spune că nu poți face omletă fără să spargi ouă – rasismul e o problemă în America și toate aceste convulsiuni sunt necesare pentru progres. Ca est-europeni ne vine mai greu să vedem partea plină a paharului – pe Russia Today puteai vedea de zece ani rasismul poliției din Baltimore la fiecare buletin de știri și Russia Today are pînă și versiune în spaniolă pentru latino-americani. Incapacitatea americană de a-și controla lobbyurile și de a trata rasismul ca o problemă de politică publică, rezolvabilă fără revoluție, au adus numai populism și bolșevizare, o radicalizare fără precedent și o mobilizare în care e greu să vedem partea pozitivă. S-au mobilizat masele tradițional izolaționiste și antiglobaliste, exact cele care nu vor ca America să joace un rol de arbitru internațional, rol care stă la temelia viziunii despre lume în România sau Polonia, care au fost totdeauna cu mîna întinsă la Bruxelles dar cu inima în America. Cît de moral și chiar posibil mai e un asemenea rol după ce Biden și Trump s-au bătut pe cine e procuror general în Ucraina, sau ambasadorul Zuckerman (numit de Trump) v-a dat sfaturi cu cine să votați, în timp ce guvernul Cîțu atribuie direct unor firme americane un contract pentru rachete de 280 de milioane de euro (pentru care s-a anulat o licitație mai veche), sumă care merge direct în datoria care va depăși PIB în 2021? Vă las să judecați.
– Servicii de creare site web
