Un turist din Austria a murit, sambata, in timp ce urca pe traseul „Jepii Mici”, din Masivul Bucegi, primele date aratand ca barbatul, care era cunoscut cu afectiuni cardiace, a facut cel mai probabil un infarct si nu a putut fi resuscitat.
Salvamontistii din statiunea Busteni, de pe Valea Prahovei, intervin, sambata, pentru recuperarea trupului neinsufletit al unui turist austriac, care a decedat in timp ce se afla pe traseul „Jepii Mici” din Masivul Bucegi, a declarat seful Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc.
Potrivit acestuia, turistului strain, cunoscut cu afectiuni cardiace, i s-a facut rau in timp ce se afla pe munte impreuna cu inca o persoana, el suferind, cel mai probabil, un infarct.
Insotitorul sau a sunat la Serviciul unic de urgenta 112, turistului i s-au facut manevre de resuscitare, insa fara rezultat.
La ora transmiterii acestei stiri, trupul neinsufletit al barbatului este coborat de pe munte de catre echipajele Salvamont.
Sursa: Mediafax