Solista de muzica populara Valeria Peter Predescu a incetat din viata in cursul noptii de luni spre marti, 27/28 aprilie, la varsta de 62 de ani, decesul survenind in urma unui stop cardiac. Interpreta, care se afla acasa la Bistrita, s-a simtit rau, dar, pana sa vina medicii de la ambulanta, inima a incetat sa ii bata.
Valeria Peter Predescu a cantat chiar si in Duminica Floriilor, sustinand un concert de pricesne. Problemele ei cardiace erau mai vechi insa, iar anul trecut au fost agravate si pe fondul arestarii fiului ei, Nicolae, arestat in Germania sub acuzatia ca ar fi coordonat un grup infractional care se ocupa de furturi si jafuri armate. La alegerile parlamentare din noiembrie 2008, a candidat pentru un post de senator in numele PNG.
Solista s-a nascut in satul Telciu in Bistrita-Nasaud si a debutat in anul 1972, primele inregistrari le-a facut la Radio Cluj cu redactorul si culegatorul de folclor Dumitru Vartic. A sustinut sute de concerte si a facut tot atatea inregistrari audio, la radio si televiziune.
Sursa: Ioana Osan