Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) decide vineri asupra validarii primului tur al alegerilor prezidentiale si a celor doi candidati care vor participa la al doilea scrutin. CCR a primit joi procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votarii din 2 noiembrie, documentele fiind verificate de judecatorii Curtii, care vineri se vor pronunta in cazul validarii primului tur.
Curtea a respins miercuri si joi 24 de cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidentiale.
Potrivit prevederilor legale, procesul-verbal pentru fiecare tur de scrutin, impreuna cu procesele-verbale de constatare si centralizare a rezultatelor votarii intocmite de birourile electorale judetene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, biroul electoral pentru sectiile de votare din strainatate si birourile electorale ale sectiilor de votare, se inainteaza cu paza inarmata la Curtea Constitutionala, in termen de 24 de ore de la inregistrarea ultimului dosar.
Conform art. 52 din Legea 370/ 2004 pentru alegerea presedintelui Romaniei, CCR anuleaza alegerile in cazul in care votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului sau, dupa caz, ordinea candidatilor care pot participa la al doilea tur de scrutin.
In aceasta situatie, prevede actul normativ, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin in a doua duminica de la data anularii alegerilor.
„(2) Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale reprezentate in Consiliul Minoritatilor Nationale si de candidatii care au participat la alegeri, in termen de cel mult 3 zile de la inchiderea votarii; cererea trebuie motivata si insotita de dovezile pe care se intemeiaza. (3) Solutionarea cererii de catre Curtea Constitutionala se face pana la data prevazuta de lege pentru aducerea la cunostinta publica a rezultatului alegerilor”, mai prevede legea.
Actul normativ stabileste ca judecatorii Curtii valideaza rezultatul fiecarui tur de scrutin, asigura publicarea rezultatului alegerilor in mass-media si in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Conform Constitutiei, CCR vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea presedintelui si confirma rezultatele sufragiului.
Potrivit rezultatelor finale comunicate de BEC, candidatul Aliantei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obtinut 40,44% (3.836.093 voturi) in primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, iar candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obtinut 30,37% (2.881.406 voturi).
Pe locul al treilea s-a clasat candidatul independent Calin Popescu-Tariceanu, care a obtinut 5,36% (508.572 voturi), urmat de Elena Udrea (PMP) cu 5,20% (493.376 voturi), Monica Macovei — independent cu 4,44 % (421.648 voturi), Dan Diaconescu (PP-DD) — 4,03% (382.526 voturi).
Potrivit BEC, pe urmatoarele locuri se afla Corneliu Vadim Tudor (PRM) — 3,68% (349.416 voturi), Kelemen Hunor (UDMR) — 3,47% (329.727 voturi), Teodor Melescanu — independent 1,09% (104.131 voturi), Szilagyi Zsolt (PPMT) — 0,56% (53.146 voturi), Gheorghe Funar, independent — 0,47% (45.405 voturi), William Brinza (Partidul Ecologist Roman) — 0,45% (43.194 voturi), Constantin Rotaru (Partidul Alianta Socialista) — 0,30% (28.805 voturi) si Mirel Mircea Amaritei (Prodemo) — 0,08% (7.895 voturi).
La nivelul intregii tari au votat 9.723.232 alegatori. Prezenta la vot a fost de 53,17% din totalul alegatorilor inscrisi in listele electorale permanente.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres