Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, însă vine şi cu o modificare esenţială pentru persoanele nevaccinate. Acestea vor putea să intre în supermarketurile din mall-uri fără să deţină un certificat verde, în anumite condiţii.
Printre principalele modificări propuse se află şi aceea în care este permis „accesul tuturor persoanelor în interiorul operatorilor economici care au ca obiect principal comercializarea produselor alimentare de bază în centrele și parcurile comerciale dacă sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din acestea, cu asigurarea unei suprafețe de min. 4 mp raportat la suprafața destinată vânzării, pentru fiecare persoană și este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane ce poate avea acces”.
CNSU propune de asemenea menținerea măsurilor în vigoare la această dată referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, la nivelul localităților unde rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori şi la 30% unde este depăşită această incidenţă.