Biroul de conducere al PNL Baia Mare risca sa devina XL – adica Extra Large, chiar daca statutul nu permite o suplimentare a numarului de membri peste noapte, fara votul Delegatiei Permanente. Dupa rezultatele slabe de la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009 ale liberalilor baimareni, s-a incercat o reorganizare la nivelul organizatiei municipale, care s-a lasat cu discutii… la cutite in Birou si cu o propunere hazardata a presedintelui PNL Maramures, Cristian Anghel. Acesta a venit cu ideea ”largirii” biroului de conducere, dar a omis sa consulte statutul PNL in care se precizeaza in mod explicit pasii care trebuie parcursi pentru luarea unei asemenea decizii.
Pe fondul unor tensiuni mai vechi care s-au reaprins dupa analizarea rezultatelor pe localitati si zone, liberalii au inceput razboiul, iar Cristian Anghel a incercat sa incropeasca rapid o strategie, asa ca a riscat ”fortand” statutul si, implicit, mana membrilor din biroul de conducere al PNL Maramures pe care i-a provocat sa voteze cresterea numarului de membri din conducerea PNL Baia Mare.
Probabil, prin miscarea facuta s-a urmarit contrabalansarea puterii liderului organizatiei municipale, Cristian Niculescu Tagarlas, care in mai multe randuri a reusit sa il irite pe liderul PNL Maramures si care a inceput sa atraga antipatii, dar si sutinatori. Situatia nu a fost clarificata dupa ultima sedinta a conducerii PNL Maramures si s-ar putea sa fie pusa in discutie doar la sfarsitul lunii, timp in care liberalii mai pot studia statutul.
Sursa: Meda Muntean