Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea PSD privind neconstituționalitatea proiectului de lege asumat de Guvern pentru abrogarea OUG 51, prin care se modifică acte normative în domeniul transportului de persoane.
Mai important, surse din cadrul CCR afirmă că judecătorii au stabilit că nu erau îndeplinite cele patru condiţii pentru folosirea procedurii angajării răspunderii – deci CCR va prezenta un mod de interpretare clar al posibilității asumării – deci va fi creat un precedent.
Asta înseamnă că, de acum, Guvernul NU va mai putea folosi procedura extremă a asumării cum dorește – și după interpretare proprie a Constituției. Este, probabil cea mai așteptată decizie a CCR.
În al doilea rând, CCR a admis sesizarea de neconstituționalitate a PSD pe legea privind măsurile aplicabile în 2020 referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii şi perioada de şcolarizare a viitorilor magistraţi – o altă lovitură, dată chiar acolo unde PNL a numit un profesionist, pe Cătălin Predoiu.
”Un demers nejustificat și excesiv al Guvernului care ar putea genera grave distorsiuni în funcționarea justiției”, a acuzat PSD în sesizare.
Tot azi, CCR a amânat pentru 12 februarie dezbaterile pe sesizarea de neconstituționalitate formulată de PSD privind angajarea răspunderii de către Guvern pe proiectul de modificare a OUG 114.
Reamintim că PSD a sesizat Curtea Constituțională la finele lui decembrie, în legătură cu asumarea răspunderii pe modificarea OUG 114 de către Guvernul Orban.
PSD a atras atenția că angajarea răspunderii de către Executiv poate fi făcută asupra unui singur domeniu de reglementare, conform Constituției.