Arestat preventiv sub acuzatia de santaj, Tudor Matei, fiul deputatului Calin Matei, a cerut din nou instantei sa fie lasat in liberate. Tanarul a depus o cerere de eliberare sub control judiciar, care a fost respinsa atat de Judecatoria Baia Mare, cat si de Tribunalul Maramures, acolo unde astazi, 7 mai, s-a judecat recursul. Instanta a deliberat vreme de cateva ore, iar la final magistratii au decis ca inculpatul sa ramana dupa gratii.
Tudor Matei, impreuna cu Sebastian Andrei Pop, au fost arestati preventiv pentru 29 zile in 25 aprilie, fiind acuzati de santaj. Potrivit anchetatorilor, probele administrate in cauza au aratat ca „in luna iulie 2012, partea vatamata M.M.I. a imprumutat de la inculpatul Pop Andrei Sebastian suma de 2.000 lei si a restituit pana in prezent, cu titlu de dobanda, aproximativ 8.000 euro. Cu toate acestea, inculpatii, exercitand acte de constrangere morala, proferarea de amenintari care vizau partea vatamata si familia acesteia, ii mai pretindeau alte sume, inculpatul Pop Andrei Sebastian – 4.450 de lei, iar inculpatul Matei Tudor Andrei – 6.000 lei si 3.000 euro, pentru a fi considerat restituit integral imprumutul”.
Octavian Ciolte, avocatul care il reprezinta in instanta pe Tudor Matei, a spus ca nu are cum sa fie vorba de o infractiune de santaj, deoarece nu au fost exercitate acte de constrangere asupra vreunei persoane pentru a obtine un folos injust. Avocatul a recunoscut ca exista inregistrari care probeaza faptul ca a existat o tensiune intre cei trei protagonisti si ca limbajul folosit nu a fost unul academic.
Sursa: Andrei Gherghel