Normele care reglementeaza dimensiunile si formele fructelor si legumelor vor fi date uitarii dupa ce statele membre ale Uniunii Europene au abrobat standardele specifice de comercializare pentru 26 de tipuri de fructe si legume.
Standardele de comercializare vor ramane in vigoare pentru 10 tipuri de fructe si legume, printre care merele, capsunele si rosiile. Insa chiar si in cazul acestora, pentru prima data statele membre pot autoriza magazinele sa vanda produse care nu respecta standardele, atat timp cat etichetarea lor permite deosebirea de categoriile „extra”, „I” si „II”.
Altfel spus, noile norme vor permite autoritatilor nationale sa autorizeze vanzarea tuturor fructelor si legumelor, indiferent de dimensiune si forma.
„Acesta este inceputul unei noi ere pentru castravetii curbati si morcovii nodurosi”, a declarat comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala, Mariann Fischer Boel, care a adaugat ca ”nu are sens sa aruncam produse perfect consumabile doar pentru ca nu au forma corecta”.
In timpul negocierilor de anul trecut cu privire la reforma organizarii comune a pietei fructelor si legumelor, Comisia s-a angajat sa reduca birocratia inutila prin renuntarea la o serie de standarde de comercializare pentru fructe si legume.
Anularea standardelor s-a facut pentru 26 de produse: caise, anghinare, sparanghel, patlagele vinete, avocado, fasole, varza de Bruxelles, morcovi, conopida, cirese, dovlecei, castraveti, ciuperci de cultura, usturoi, alune in coaja, varza de iarna, praz, pepene galben, ceapa, mazare, prune, telina pentru petiol si frunze, spanac, nuci in coaja, pepene verde si andive.
Potrivit propunerii, se mentin standardele specifice de comercializare pentru 10 produse care reprezinta 75% din valoarea comertului comunitar: mere, citrice, kiwi, laptuci, piersici si nectarine, pere, capsune, ardei grasi, struguri de masa si rosii.
Comisia urmeaza sa adopte formal modificarile, care, din motive practice, vor fi implementate de la 1 iulie 2009.
Sursa: I.O.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult