Papa Francisc a demis un comandant al Garzii Elvetiene, responsabila pentru siguranta sa, aparent din cauza stilului prea autoritar si rigid al acestuia, au indicat miercuri ziarele italiene, citate de AFP.
Un anunt de doua randuri pe prima pagina a ziarului Osservatore Romano anunta, fara nicio explicatie, concedierea: „Sfantul Parinte a dispus ca Daniel Rudolf Anrig, comandantul corpului Garzii Elvetiene Pontificale, sa isi incheie serviciul la 31 ianuarie 2015, in baza prelungirii acordate dupa terminarea mandatului sau de cinci ani”. Potrivit informatiilor obtinute de catre agentia I. MEDIA, specializata in informatii despre Vatican, colonelul Anrig (42 de ani), originar din cantonul St. Gallen si tata a patru copii, era considerat prea sever.
Comandatul urmeaza sa fie inlocuit de catre adjunctul acestuia, Christoph Graf, din Lucerna, care se bucura de reputatia de a avea o fire mai vesela.
O suta zece gardieni vegheaza asupra securitatii papei, in superbele lor costume galben-rosu-gri in stilul epocii renascentiste, spre admiratia turistilor, in pofida minei lor imperturbabile. Ei urmeaza o disciplina de fier si fac tururi de paza exigente, inainte de a reintra in hainele civile si a redeveni tineri obisnuiti, la fel ca ceilalti.
Francisc s-a interesat de ei cand se aflau la datorie in fata resedintei Sf. Marta, unde locuieste. Le-a pus intrebari, le-a oferit apa si, o data, chiar un scaun, a dat mana cu unul sau cu altul, rupand total protocolul. Fara indoiala ca a perceput o anumita nemultumire din partea colonelului.
Anrig ar fi introdus o tinuta de gala pentru ofiteri, ar fi dispus efectuarea unor lungi lucrari pentru un apartament mare si ar fi concediat oameni dupa 20 de ani de serviciu. „Este sfarsitul unei dictaturi”, a declarat un gardian pentru I. MEDIA dupa anuntarea plecarii lui Daniel Anrig.
Pentru a intra in Garda Elvetiana, doritorii trebuie sa aiba mai putin de 30 de ani, 1,74 metri inaltime, stare buna de sanatate si cazier judiciar curat. Gardienii sunt angajati pentru un minim de doi ani.
Sursa: Agerpres