Vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), Claudiu Dumbraveanu, si Florin Gugu, director la Enel, vor fi cercetati in libertate dupa ce Tribunalul Bucuresti a respins cererea DNA de arestare preventiva a acestora intr-un dosar de coruptie. Aceeasi decizie a fost luata si in cazul lui Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International. Decizia nu este definitiva, iar DNA poate face contestatie.
Procurorii DNA i-au retinut joi pe Claudiu Dumbraveanu, acuzat de luare de mita, si pe Florin Gugu, pentru dare de mita. In acelasi dosar, a fost retinut si Gheorghe Ciubotaru care este cercetat pentru complicitate la luare de mita.
Anchetatorii sustin ca, in anul 2013, Claudiu Dumbraveanu, vicepresedinte ANRE si membru al Comitetului de reglementare, a pretins si a obtinut de la Florin Gugu foloase necuvenite pentru SC ElectroAlfa International, al carei asociat este Ciubotaru. Foloasele necuvenite constau in atribuirea a doua contracte de executie lucrari in valoare totala de peste 407.000 lei, in schimbul indeplinirii de catre Claudiu Dumbraveanu a unor acte contrare indatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 si 3 octombrie 2013 a unor interventii, in virtutea functiei, pentru avantajarea intereselor Enel, si anume micsorarea procentului de reducere a tarifelor de la 6% la 1,3%, majorarea unui spor de eficienta de la 25% la 50% si informarea Enel despre faptul ca un control nu avea la baza o reclamatie, ci era in programul anual de control.
In prima jumatate a anului 2013, Claudiu Dumbraveanu i-a pus in vedere lui Florin Gugu ca, in urma descoperirii unei duble taxari a certificatelor verzi catre consumatori in anul 2012, Enel Distributie Muntenia este pasibila de sanctiuni constand in reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%. Procurorii sustin ca Dumbraveanu a conditionat, cu aceasta ocazie, micsorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3% (in loc de 6%, reprezentand o economie pentru Enel de 2,5 milioane de euro) de atragerea SC ElectroAlfa International SRL in implementarea proiectului Smart Meter, ori de incheierea, de catre Enel, a unor contracte de lucrari sau de achizitie echipamente cu aceasta firma.
In mai 2013, Enel initiase procedurile interne pentru stabilirea cerintelor de participare a ofertantilor la atribuirea contractului „Antrepriza lucrarilor in retelele de medie tensiune apartinand filialelor Banat si Dobrogea ale ENEL”, printre ofertanti regasindu-se ElectroAlfa International SRL, conform declaratiei privind participantii din 5 august 2013.
In acest context, Florin Gugu a promis ca va tine cont de solicitarea lui Dumbraveanu, sens in care a avut intalniri cu reprezentantii ElectroAlfa International, cu care a stabilit atribuirea in viitorul apropiat a unor contracte, desi acestia practicau preturi peste cele ale pietei in domeniu. Din probele administrate a reiesit ca Dumbraveanu a contribuit in mod esential la reducerea sanctiunii de la 6% la 1,3%, precum si a perioadei de aplicare a acesteia, respectiv doar pana la sfarsitul anului 2013.
DNA mentioneaza ca aceste aspecte au fost stabilite in cadrul sedintei din 21 iunie 2013 a Comitetului de reglementare al ANRE, in care Dumbraveanu avea calitatea de membru cu drept de vot. Ulterior, el a continuat sa acorde sprijin catre Enel, in varii modalitati, in baza intelegerii anterioare privitoare la atribuirea unor contracte catre firma ElectroAlfa International.
Sursa: Agerpres