Guvernele statelor Uniunii Europene vor sa excluda Parlamentul European (PE) din procesul de decizie privind un nou mecanism de evaluare pentru spatiul Schengen, Romania fiind singura tara care se opune. Decizia de a exclude eurodeputatii din procesul de decizie ar putea declansa proceduri judiciare din partea Comisiei Europene (CE) si a PE.
Un oficial european a declarat ca aceasta ar reprezenta „cea mai mare confruntare dintre Parlament si Consiliu de la (adoptarea) Tratatului de la Lisabona”. Carlos Coelho, raportorul PE pe tema proiectului unui mecanism pentru evaluarea modului în care statele membre implementeaza regulile Schengen, a declarat ca Parlamentul va lansa actiuni judiciare impotriva Consiliului daca va continua cu acest plan, relateaza publicatia European Voice în editia electronica.
Romania este singura dintre cele 27 de state membre care se opune acestei decizii, dar diplomatii europeni sunt încrezatori ca joi, la reuniunea ministrilor de Interne de la Luxembourg, Bucurestiul se va abtine de la vot, lucru care nu va periclita unanimitatea necesara pentru a schimba baza legala a noului mecanism de evaluare si, astfel, se va evita necesitatea de a obtine consensul PE asupra proiectului.
„Rezervele Romaniei se bazeaza pe ideea ca, in iunie 2011, Consiliul (de Ministri) a cerut o reforma a guvernantei Schengen centrata pe comunitate”, a declarat un diplomat.
„In contextul experientei recente, Romania nu este chiar confortabila cu o abordare exclusiv guvernamentala in acest domeniu”, a adaugat acesta. Aderarea Romaniei la Schengen este blocata de Olanda, dar Bucurestiul spera sa obtina unda verde dupa alegerile olandeze din septembrie. Potrivit unor diplomati, „presiuni masive” sunt exercitate asupra Romaniei pentru a nu bloca schimbarea bazei legale.
Intr-o incercare de a face acest proiect mai putin provocator, statele membre au acceptat o serie de concesii, acceptand ca PE sa fie „consultat” pe probleme Schengen si ca responsabilitatea evaluarilor individuale sa fie impartasita cu CE.
Ministrii de Interne vor incerca de asemenea sa reduca rolul Comisiei in adoptarea unor masuri de urgenta in cazul in care un stat membru nu reuseste sa controleze o frontiera externa a Schengen. In opinia ministrilor, Consiliul, nu Comisia, trebuie sa recomande, in ultima instanta, reintroducerea temporara a controalelor la granite in astfel de cazuri.
Sursa: Mediafax