Senatorul Şerban Nicolae este un lider al partidului care are experienţa necesară pentru a fi candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale, a mentionat in discurs presedintele PSD Oprisan, spunand că acesta nu este singurul care şi-a exprimat dorinţa de a intra în cursa pentru Cotroceni.
Oprişan a spus: „Eu cred că Şerban este un lider al PSD care are experienţa necesară, este matur, este un bărbat puternic şi nu este singurul, probabil că mai mulţi vor intra în cursa prezidenţială”, exprimandu-si dorinta de a fi prezidentiabilul partidului, Serban Nicolae.
Oprişan a mai spus că în şedinţa CExN au fost unii colegi care au exprimat opinia ca acest Congres de pe 29 iunie să fie amânat, subliniind că „PSD este un organism viu”.
„A fost o şedinţă de lucru în care am stabilit agenda pentru Congresul extraordinar din 29 iunie, am stabilit grupul de lucru pentru programul politic, grupul de lucru pentru modificarea statutului şi grupul de lucru care se va ocupa de organizarea congresului. Am stabilit agenda, începând cu conferinţele judeţene extraordinare care îşi vor desemna delegaţii pentru congres şi terminând cu data de 29 iunie, când vom avea Congres extraordinar. PSD este un organism viu, care reacţionează de fiecare dată, evident că unii au avut părerea că nu trebuia făcut congres în 29 iunie, că voiau la toamnă, că voiau altă dată, dar majoritatea colegilor au decis Congres în 29 iunie”, a mai spus Oprişan.