Romania nu va fi afectata in mod direct de decizia Rusiei de a interzice importurile de produse alimentare din SUA si Uniunea Europeana (UE), deoarece exporturile nu erau foarte mari, undeva la 41 de milioane de euro in 2013, a declarat, joi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Acesta nu exclude insa posibilele efecte care ar putea aparea, in timp, pe piata interna din cauza unui aflux mare de produse provenite din tarile care exporta masiv in Rusia.
„Decizia Rusiei nu ne afecteaza pentru ca nu avem exporturi foarte mari pe piata din Rusia. De exemplu, anul trecut am exportat de 41 de milioane de euro, si cred ca era vorba de ceva porumb si floarea soarelui, putine produse. Nu reprezinta mare lucru, care sa ne afecteze direct, doar indirect, in timp, atunci cand produsele din alte tari, Germania sau Polonia, mari exportatoare pe piata din Rusia, ar trebui sa ajunga undeva pe o piata”, a declarat, joi, pentru Agerpres, vicepremierul Daniel Constantin.
Acesta considera ca la nivelul UE trebuie o actiune unitara si „cat mai rapida”, astfel incat sa poata fi asigurata producatorilor o competitie corecta.
„Trebuie o actiune coerenta, unitara a UE si cat mai rapida. In acest sens, am discutat cu comisarul Ciolos care mi-a spus ca saptamana viitoare, joi, va avea loc la Bruxelles o intalnire la nivel tehnic a tuturor tarilor membre pentru ca, in mod natural, fiecare stat membru, inclusiv Romania, va avea tendinta de a-si proteja piata interna. Sigur ca si pe mine ma preocupa producatorii din Romania, pentru ca trebuie sa le asiguram lor o competitie corecta fara sa fie alterata de un aflux mare de produse si atunci, ca sa evitam masuri de protejare a unor piete, trebuie sa avem masuri coerente la nivel european”, a explicat Constantin.
Potrivit sursei citate, una dintre masurile posibile pe care le-ar putea lua CE se refera la interventia in piata.
„O masura este interventia in piata, acolo unde va fi cazul, sa se poata asigura stocarea acolo unde sunt afectati producatorii din alte state, astfel incat sa nu iasa pe piata unica o anumita perioada si sa sufoce piata respectiva, dar sunt multe alte masuri care se pot lua”, a spus seful MADR.
In ceea ce priveste influentele care pot aparea asupra preturilor produselor alimentare la nivel european, Constantin a afimat ca „este prematur. Nici Comisia nu a avut o reactie pentru ca nici ea nu stie exact ce inseamna aceste sanctiuni pe care vrea sa le impuna Rusia„.
Totodata, presedintele Romalimenta, Sorin Minea, considera ca nu este nimic dramatic din punctul de vedere al Romanei, in conditiile in care ultimii 7-8 ani nu s-au exportat produse agroalimentare in Rusia.
„Din punct de vedere al Romaniei nu este nimic dramatic. Romania nu face export in Rusia, poate ceva nesemnificativ, fructe si legume, dar produse din carne si lapte nu. Rusia a fost o piata inchisa in ultimii ani. Ei au o legislatie foarte ciudata, au avut intotdeauna restrictii foarte multe si mari pentru Romania si pentru toata Europa. Au inghitit foarte multe fructe si legume, dar nu de la noi, si foarte multa carne de la nemti. Pe Germania o va atinge aceasta decizie foarte mult”, a afirmat Minea.
Stefan Padure, presedintele APAR, considera ca este pentru prima data bucuros ca nu facem export in Rusia.
„Desi ne-am chinuit nu am reusit sa ajungem pe piata Rusiei pentru ca ne-au blocat. Spun cu tristete ca sunt fericit pentru ca as fi preferat sa fi avut ceva de pierdut daca aveam un business acolo, pe piata rusa„, a conchis Padure.
Rusia a decretat o ‘interdictie totala’ a majoritatii produselor alimentare provenite din tarile Uniunii Europene si din SUA, in replica la sanctiunile occidentale adoptate impotriva Moscovei, a anuntat joi premierul rus Dmitri Medvedev, citat de AFP si Reuters.
Aceasta interdictie vizeaza carnea de vita, de porc si de pui, pestele, branza, laptele, legumele si fructele provenite din SUA, Uniunea Europeana, Australia, Canada si Norvegia.
Miercuri, presedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care a interzis pentru un an importurile de produse agricole si alimentare din tarile care au impus sanctiuni Rusiei.
Sursa: Agerpres