Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare face o declaraţie de suflet despre o vizită la prieteni, pe care o numeşte „Ziua în care am învăţat cum să iubesc Maramureşul”. La Botiza, primarul a descoperit o familie de nemţi care a reuşit să dezvolte o afacere exemplu de turism şi zootehnie ecologică.
„Acum câțiva ani, prefectul Anton Rohian, un om adevărat cu care am făcut o echipă perfectă în perioada 2013-2016, îmi povestea despre un economist de prestigiu din Germania care, îndrăgostit fiind de Maramureș, a început să dezvolte în Botiza un proiect turistic și de zootehnie ecologică cum nici un român nu a reușit să facă în ultimii 30 de ani.
Fiind copil de silvicultor, crescut pe dealurile Maramureșului, presărându-mi-se dragostea de autentic, de valorile tradiționale, de oameni cu mâinile muncite, am avut dorința ascunsă în suflet să devin și eu cândva un țăran maramureșean de tip nou care salvează casele strămoșilor noștri, și le oferă turiștilor care vor să cunoască istoria și prezentul, care așează lângă aceste gospodării tradiționale reabilitate o fermă ecologică cu vaci, cu capre, cu bivoli, cu oi, care să încurajeze meșteșugarii din ce în ce mai rari ai satului, tâmplari, fierari, împletitori, să își arate talentul și celor tineri ce vin din urmă, dar și iubitorilor de Maramureș”, spune Cherecheş.
Cu inima şi sufletul deschise, primarul a asculat povestea de succes a celor doi maramureşeni „prin adopţie”, un exemplu care poate fi replicat cu succes pentru dezvoltarea municipiului Baia Mare şi a zonelor adicente, un deziderat mai vechi al administraţiei publice băimărene conduse de Cătălin Cherecheş.
„După ani de muncă, pe străzile Băii Mari, mi-am luat inima în dinți și împreună cu prietenul meu, Anton Rohian am urcat „dealul” Maramureșului Voievodal și am ajuns în Botiza, unde am descoperit un om, Volker Bulitta, care alături de soția sa, Lilli Steier, este cel mai prestigios exemplu pentru noi toți. Un exemplu despre cum trebuie să fim noi maramureșenii, noi românii. Un om, o familie care iubește Maramureșul cu emoție și fapte, infinit mai mult decât mulți dintre noi.
Vineri am simțit, văzând dăruirea lui Volker Bulitta și a soției sale, Lilli Steier că sunt pe drumul bun, dorind, în ciuda unor obtuzi, să renasc sau să transform în zone turistice Stațiunea Izvoare, Lacul Bodi Ferneziu, Ștrandul Municipal, Mina Herja, Valea Usturoiului, Valea Borcutului cu gurile de mină, Castelul Pocol sau Cetatea Medievală Baia Mare, pășunile montane Văratec cu sate de vacanță, zone de camping și agrement, respectiv zone sportive în jurul Lacului Firiza. Toate acestea sub administrarea unei noi structuri economice, aparținând exclusiv comunității, o structură care se va numi Baia Mare Eco Travel.
Bineînțeles, îmi doresc ca principalul consultant în această dezvoltare economică a noastră, a municipiului să fie Volker Bulitta, cetățeanul german care ne-a demonstrat că se poate, cum se poate și că aceasta este bogăția pe care trebuie să o scoatem din uitare și să o valorizăm.
Mulțumesc Volker Bulitta și Lilli Steier pentru ceea ce faceți pentru renașterea Maramureșului și vă mulțumesc că m-ați ambiționat să merg mai departe cu curaj în proiectele mele pentru Baia Mare, pentru Maramureș și pentru România”, a mai spus Cătălin Cherecheş.