Guvernul Dăncilă are șanse să reziste până în decembrie 2020, iar opoziția nu va depune în septembrie o moțiune de cenzură, susţine deputatul Remus Borza, în condiţiile în care continuă criza din coaliţia de guvernare, iar Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a spus că Executivul funcţionează din inerţie şi nu vrea să facă parte dintr-o „guvernare impotentă”.
Acesta spune: „«Dăm jos Guvernul Dăncilă» a fost o promisiune de campanie a partidelor din opoziție. Suntem în august și s-a dovedit că ieșirile liderilor opoziției nu au fost decât baloane de săpun. Cabinetul Dăncilă e bine mersi. A urmat o nouă promisiune a opoziției: moțiune de cenzură în septembrie. Miercuri, însă, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor iniția acest demers «în cel mai potrivit moment», cu condiţia ca parlamentarii ALDE să se retragă de la guvernare. Politica e atât de alambicată și ciudată, încât puțini reușesc să o decripteze corect.
Continuarea AICI