Intarirea capacitatilor Flotei din Marea Neagra este una dintre principalele prioritati ale Rusiei, a declarat duminica presedintele rus Vladimir Putin, la Severodvinsk (nord), unde a participat la ceremoniile ocazionate de Ziua marinei ruse, relateaza agentia de presa RIA Novosti.
‘Printre prioritatile noastre figureaza, in special, intarirea capacitatii de lupta a Flotei ruse din Marea Neagra’, a subliniat seful statului rus intr-un discurs, pe care l-a rostit de la bordul crucisatorului ‘Amiral Kuznetov’, nava amiral a marinei ruse.
‘Vom reinnoi navele si vom desfasura o infrastructura militara si sociala moderna’, a spus presedintele Putin.
‘Anul trecut, 26 de nave au fost puse la apa, dintre care sape au fost livrate marinei. Submarinele strategice (dotate cu rachete nucleare) Iuri Dolgoruki si Aleksandr Nevski au devenit functionale’, a indicat Putin, adaugand ca acest efort de modernizare a bazei tehnice a marinei ruse va continua.
Alte 60 de nave sunt in prezent in proces de constructie, urmand sa fie demarata totodata constructia altor 11 nave.
Flota rusa din Marea Neagra a fost fondata de printul Grigori Aleksandrovici Potiomkin in 13 mai 1783 impreuna cu portul Sevastopol, baza sa principala de dislocare, si a avut un rol extrem de important dupa ce Moscova a anexat Crimeea (peninsula ucraineana) in luna martie, actiune ce a cauzat o criza fara precedent in relatiile dintre Rusia si Occident dupa incheierea ‘razboiului rece’.
Pe fondul tensiunilor din ce in ce mai profunde cu Occidentul in contextul situatiei din Ucraina, autoritatile ruse au inceput sa vorbeasca de modernizarea fostelor baze militare din Peninsula Crimeea din epoca sovietica.
Sursa: Agerpres