Aproape 75% dintre contribuabilii maramureseni si-au depus online declaratiile 112 (unice) spre multumirea oficialilor Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Maramures care nu mai trebuie sa isi bata capul cu somatii. Din cei 9.163 de maramureseni care si-au depus declaratiile privind plata contributiilor sociale, a impozitului pe venit si a evidentei nominale a persoanelor asigurate, 6.800 le-au inregistrat online pana la termenul din 25 septembrie.
Directorul adjunct al DGFP Maramures, Ioan Popa, a recunoscut ca se astepta la acest lucru deoarece de anul viitor nu vor mai exista exceptii, toti maramuresenii avand obligatia sa isi achizitioneze certificat electronic si sa depuna online declaratiile.
Finantistii i-au sfatuit insa pe contribuabili sa verifice daca declaratile le-au fost inregistrate, precizand ca pot sa apara probleme din cauza sistemului informatic. Prin urmare, maramuresenii au la indemana site-ul Ministerului Finantelor – la sectiunea “StareD112”. Intrebari legate de depunerea declaratiilor 112, se pot formula si telefonic la numerele 0262.205.157 si 0262.205.000 – interior 804 si 817.
Sursa: Adina Timis