Economia subterana din Romania este estimata la 39,6 miliarde euro in acest an, in scadere cu 3,5% in ultimii cinci ani, si reprezinta 28% din PIB, pe locul doi ca pondere in Europa dupa Bulgaria, potrivit unui raport transmis miercuri de Visa Europe. Fenomenul economiei nefiscalizate, in principal munca la negru si subraportarea veniturilor sau a profitului, a scazut cu aproape 15% in Romania in ultimii 10 ani, pe fondul pregatirilor pentru aderarea la Uniunea Europeana, crizei financiare mondiale si cresterii platilor electronice.
Incepand din anul 2008, dupa criza financiara, economia subterana din Romania a avut o evolutie mixta in termeni absoluti, potrivit unui comunicat transmis miercuri de Visa Europe. Astfel, in perioada 2010-2013 a fost inregistrata o extindere a fenomenului, dupa declinul economiei si cresterea somajului, pe fondul masurilor de austeritate si a perceptiei publice potrivit careia coruptia nu este pedepsita.
In acest an, economia subterana va scadea cu 1,5 miliarde euro, potrivit estimarilor companiei, in timp ce PIB-ul va reveni la valoarea din 2008. In Europa, economia subterana va cobori in 2013 la cel mai scazut nivel din ultimii 10 ani, criza economica determinand multe state sa ia masuri de combatere a acestui fenomen, in vederea consolidarii finantelor publice si stimularii economiei, potrivit raportului.
Astfel, economia subterana din Europa va atinge in acest an 2.100 miliarde euro, reprezentand 18,5% din PIB. Singurul stat unde economia nefiscalizata are o pondere mai ridicata la PIB decat in Romania este Bulgaria, cu 31%, fata de 8-10% in Elvetia, Austria, Olanda sau Marea Britanie.
Raportul se apropie de 30% si in Croatia, Lituania si Estonia, estimeaza Visa Europe. La nivel european, munca la negru reprezinta aproximativ doua treimi din economia subterana, in timp ce subraportarea veniturilor reprezinta o treime, potrivit raportului.
Sursa: Mediafax