Bursele europene sunt in scadere puternica la jumatatea tranzactiilor de astazi, 23 aprilie, trase in jos de rezultatul primului tur al alegerilor prezidentiale din Franta, criza guvernamentala din Olanda si indicatori macroeconomici dezamagitori, transmite AFP. Pietele europene au inceput tranzactiile in scadere, dar declinul s-a accentuat pe parcurs odata cu acumularea stirilor negative.
La ora 12:00 GMT, indicele CAC 40 al bursei din Paris era in scadere cu 2,28%, DAX al bursei din Frankfurt cu 2,77%, iar indicele londonez FTSE 100 cu 1,88%.
Indicele Ibex 35 al bursei din Madrid este in declin cu 2,79%, iar FTSE Mib al bursei din Milano cu 2,21%.
„Instabilitatea politica din Europa apasa piata, cu incertitudini legate de rezultatul scrutinului din Franta si criza guvernamentala din Olanda, care a luat bursele prin surprindere si a creat un element suplimentar de nesiguranta”, a declarat Yves Marcais, broker la Global Securities.
Pe piata obligatiunilor, randamentele sunt in crestere. La ora 12:00 GMT, randamentul obligatiunilor spaniole pe termen de 10 ani era in crestere de la 5,937% la inchiderea de vineri la 5,958%, cel al obligatiunilor Italiei la 5,708% (de la 5,651%), iar cel al obligatiunilor olandeze la 2,385% (de la 2,314%).
In schimb, randamentul obligatiunilor Frantei a coborat usor, de la 3,09% la deschidere la 3,057%.
Intr-un context deja fragilizat de temerile legate de capacitatea tarilor europene de reducere a deficitelor publice, victoria socialistului Francois Hollande in primul tur al alegerilor prezidentiale franceze, care a fost peste asteptarile pietelor, a afectat optimismul investitorilor.
„Scrutinul francez a amplificat neincrederea in zona euro, care apasa pietele”, a observat Renaud Murail, manager de fonduri la Barclays Bourse.
In perspectiva celui de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale din Franta, de pe 6 mai, in care se vor confrunta Hollande si Nicolas Sarkozy, pietele se intreaba care ar fi consecintele unei eventuale victorii a socialistului care conduce si sondaje si care va fi influenta scorului istoric, de circa 20%, obtinut de reprezentanta Frontului National, Marine Le Pen.
„Exista mari incertitudini in privinta turului al doilea, a politicii care va urma, raporturile cu Germania si eventuala renegociere a tratatului european”, a adaugat Murail.
Victoria lui Holland il va priva pe cancelarul german Angela Merkel de principalul sau partener, Nicolas Sarkozy, in gestionarea crizei datoriilor din zona euro, potrivit mai multor analisti.
Bursele sunt influentate negativ si de criza din Olanda. Premierul olandez Mark Rutte a anuntat ca va prezenta luni reginei demisia guvernului de centru-dreapta, dupa esecul negocierilor de duminica referitoare la reducerea deficitului bugetar.
Temerile din piata sunt amplificate totodata de indicatori economici publicati luni, precum evolutia negativa din industria prelucratoare din China si zona euro, in aprilie.
Sursa: Mediafax